S&P a revizuit perspectiva asupra României de la stabilă, la negativă

S&P Global Ratings și-a revizuit perspectiva asupra României la negativă, de la stabilă, anunță agenția de rating, precizând că menține ratingul creditului suveran în monedă străină și pe termen scurt a rămas la „BBB- / A-3”.
Economica.net - mie, 11 dec. 2019, 06:27
S&P a revizuit perspectiva asupra României de la stabilă, la negativă

„Revizuirea perspectivei reflectă riscuri în creștere în ceea ce privește stabilitatea economică și fiscală a României, în cazul în care factorii de decizie vor stabiliza și consolida poziția bugetară, inclusiv din planurile de a implementa creșteri suplimentare de pensii începând cu anul viitor”, se arată în document.

Este prima mişcare de rating pe care agenţia o face din 2014 încoace.

La ultima evaluare, din martie 2019, Standard & Poor’s a menţinut perspectiva privind datoria Romaniei la stabila, cum era încă din mai 2014.

Ministrul Finanţelor din guvernul Dăncilă, Eugen Teodorovici, a cerut în primăvară întârzierea cu două săptămâni a acordării ratingului, pentru a rezolva din daunele create de OUG 114. Agenţia a acceptat, iar măsurile luate atunci au condus la păstrarea perspectivei stabile. Aceasta perspectiva a fost amanata acum doua saptamani la cererea Ministerului Finantelor Publice (MFP).

„Perspectiva stabilă reflecta aşteptările noastre ca bufferele fiscale şi externe ale Romaniei vor rezista perspectivei de crestere economica moderata si a potentialelor riscuri care decurg din pachetul politic recent adoptat, Ordonanta de urgenta 114”, nota atunci S&P.

Totodată, S&P avertiza atunci că ar putea scădea ratingul în următoarele 12-24 luni dacă modificarea politicilor, promisă de Finanţe, nu va fi suficientă pentru a evita o încetinire semnificativă a economiei.

„Înrăutăţirea perspectivei ratingului reflectă riscurile la adresa stabilităţii economice şi fiscale a României dacă autorităţile nu reuşesc să stabilizeze şi să consolideze strategia bugetară, inclusiv în urma planurilor de a implementa noi majorări de pensii de anul viitor”, apreciază S&P în comunicatul de astăzi.

De asemenea, S&P avertizează că ar putea revizui în scădere în următoarele 24 de luni ratingurile României, dacă dezechilibrele fiscale şi cele externe continuă să se adâncească şi persistă mai mult timp decât estimează în prezent agenţia. Potrivit acesteia, absenţa consolidării fiscale are ca rezultat o datorie publică şi externă mai ridicate decât previzionează în prezent agenţia. Lipsa sincronizării politicii economice are drept consecinţă, printre altele, o volatilitate sporită a cursului de schimb, cu potenţiale repercusiuni negative asupra bilanţurilor din sectorul public şi cel privat, se arată în documentul citat.

Pe de altă parte, informează S&P, perspectiva ratingului României ar putea fi îmbunătăţită la stabilă dacă se observă că executivul face progrese în ancorarea consolidării fiscale, ceea ce va duce la o stabilizare a finanţelor publice ale României şi a poziţiei externe.

Încetinirea economiei va afecta veniturile guvernului, ceea ce va duce la noi presiuni bugetare, avertizează S&P. Conform scenariului macroeconomic de bază al agenţiei, creşterea PIB-ului României va rămâne aproape de 3% până în 2022.

În pofida temerilor, S&P a decis să confirme ratingul „BBB-/A-3” pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, ţinând cont de nivelul redus al datoriei externe. De asemenea, confirmarea reflectă apartenenţa României la UE, care este în beneficiul cadrului instituţional al ţării, afirmă S&P.

Constrângerile la adresa ratingurilor includ prosperitatea economică redusă, capacitatea administrativă relativ slabă, mediul economic impredictibil şi o flexibilitate monetară doar de nivel mediu faţă de alte ţări cu rating similar.

Creşterea economiei româneşti ar urma să se situeze anul acesta sub 4%, înainte de a scădea în 2020-2021, în urma încetinirii cererii externe, apreciază agenţia de rating, care nu se aşteaptă la o consolidare fiscală semnificativă înainte de alegerile din 2020.

Pe termen mediu, S&P previzionează o creştere a PIB-ului României aproape de 3% până în 2022, chiar dacă există incertitudini pe termen scurt.

Pe termen mai lung, perspectivele de creştere ale României rămân constrânse de emigrarea forţei de muncă calificate şi declinul demografic, în condiţiile în care par să lipsească reformele structurale menite să rezolve aceste probleme, avertizează agenţia.

În plus, creşterea ridicată a salariilor din ultimii ani nu a fost însoţită de majorări comparabile ale productivităţii, ceea ce a erodat parţial competitivitatea exporturilor României, explică S&P.

Agenţia previzionează că deficitul general guvernamental va atinge 4,3% din PIB în 2019 şi 4% din PIB în 2020. În pofida incertitudinilor privind perspectiva fiscală, S&P se aşteaptă ca BNR să menţină sub control aşteptările inflaţioniste şi să menţină un nivel adecvat al rezervelor valutare.

Te-ar mai putea interesa și
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică ridicată în stil eclectic și decorată cu zeități mitologice se vinde cu 1.140.000 de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul este situat pe o......
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică şi optică
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică ...
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă ...
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
KORIKA, unul dintre cele mai apreciate branduri de produse cosmetice coreene din Europa, intră în magazinele Notino din ...
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii ...
Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un program de educație financiară de tip e-learning, ...