Statele Unite susţin aderarea Serbiei la Uniunea Europeană

SUA şi-au declarat sprijinul faţă de Serbia în demersurile acestei ţări de aderare la Uniunea Europeană.
Economica.net - vin, 24 feb. 2012, 18:03

Spre deosebire de România, care pare hotărâtă să blocheze aderarea Serbiei la Uniunea Europeană din cauza modului cum este tratată minoritatea „vlahă din Serbia”,  Statele Unite au anunţat că vor sprijini fără rezerve Belgradul în aspiraţiile sale europene. Decizia SUA vine după ce Serbia a ajuns la un acord cu Kosovo, în care se prevede participarea Priştinei la reuniunile regionale din Balcani, demers apreciat de Washington.

Negociatorii au fost de acord, vineri, să permită regiunii Kosovo să ia parte la conferinţele privind zona Balcanilor, fără însă ca Belgradul să recunoască independenţa fostei sale regiuni.

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a felicitat Kosovo şi Serbia pentru „pasul important” făcut şi a salutat Uniunea Europeană pentru ajutorul acordat „celor două ţări”.”Sperăm de asemenea că aceste acorduri vor deschide porţile candidaturii Serbiei în UE. Progresul făcut de această ţară spre integrarea europeană este un lucru bun pentru Serbia, Kosovo şi pentru viitorul acestei regiuni”, a declarat Clinton.

Liderii europeni vor examina săptămâna viitoare acordarea dreptului de candidat la aderare Serbiei, în timpul summitului din 2 martie. În decembrie, anul trecut, Serbia eşuase în demersurile sale privind o eventuală integrare europeană.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
Fosta fabrică de cărămidă din cartierul Mureșeni din Târgu-Mureș se transformă în parc. Consiliul Local a aprobat bugetul pentru transformarea radicală a unui teren care stă de zeci de ani......
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, aproape de București
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, ...
Nofar Energy, dezvoltatorul israelian care a inaugurat oficial cel mai mare parc fotovoltaic din România zilele trecute, ...
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute şi pune accent pe modernizarea României
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, premier interimar, a declarat sâmbătă că programul de guvernare propus de premierul ...
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, iar pentru Intotero o înșiruire de intenții frumoase
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, ...
Doi lideri social-democrați au criticat vehement programul de guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat, ...