Orban: Prima majorare a salariilor cadrelor didactice, potrivit legii salarizării, este de la 1 ianuarie

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că prima majorare a salariilor cadrelor didactice, potrivit legii salarizării, va avea loc de la 1 ianuarie, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 13 dec. 2019, 09:36
Orban: Prima majorare a salariilor cadrelor didactice, potrivit legii salarizării, este de la 1 ianuarie

„Majorarea pentru cadrele didactice este, prin legea salarizării, prima majorare de la 1 ianuarie şi după aia este prevăzută în OUG 114 o creştere anticipată la nivelul salariului din 2022 a salariilor pentru cadrele didactice care trebuie făcută de la 1 septembrie”, a spus Orban, întrebat dacă salariile cadrelor didactice vor creşte de anul viitor.

El a adăugat, referitor la pensia minimă, că Guvernul va lua o decizie după ce va fi elaborat bugetul pe anul viitor şi va vedea în ce măsură, prin corecţiile aduse, va reuşi să menţină deficitul în limita a 3,6%.

Premierul a participat vineri la Adunarea Generală a membrilor Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

Te-ar mai putea interesa și
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul de asigurări sociale din Spania
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul ...
Numărul lucrătorilor străini înregistraţi în sistemul de asigurări sociale din Spania a atins un nou record în luna iunie 2026, cu o medie de 3,45 milioane de angajaţi şi o creştere cu......
Alertă alimentară în România. Cea mai vândută îngheţată din România, vizată de o retragere din magazinele LIDL
Alertă alimentară în România. Cea mai vândută îngheţată din România, vizată de o retragere din magazinele LIDL
Un lot de îngheţată Gelatelli comercializat în magazinele Lidl este retras de pe piaţă, întrucât nu poate fi exclusă ...
La un pas de dezastru – Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm
La un pas de dezastru – Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm
Compania Romarm nu poate deveni competitivă în actualul cadru de funcţionare şi riscă să dispară în lipsa unei reforme ...
Presiune pe prețurile din benzinării: ieftinirile ajung un vis, dar noi scumpiri sunt aproape, mai ales la motorină. Petrolul s-a scumpit brusc, iar cotațiile la carburanți au explodat CIFRE și EXPLICAȚII
Presiune pe prețurile din benzinării: ieftinirile ajung un vis, dar noi scumpiri sunt aproape, mai ales la motorină. Petrolul ...
Cotațiile internaționale ale carburanților, în funcție de care se stabilesc și prețurile la pompă, au crescut puternic ...