INS: Rata şomajului a stagnat la 3,8% în trimestrul trei. Cel mai ridicat nivel a fost înregistrat în rândul tinerilor

Rata şomajului în trimestrul trei din 2019 a fost de 3,8%, valoare egală cu cea înregistrată în trimestrul anterior, cel mai ridicat nivel fiind consemnat însă în rândul tinerilor, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 20 dec. 2019, 08:23
INS: Rata şomajului a stagnat la 3,8% în trimestrul trei. Cel mai ridicat nivel a fost înregistrat în rândul tinerilor

În perioada menţionată, rata şomajului la bărbaţi a fost de 4,1%, iar în rândul femeilor de 3,5%.

„Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,6 puncte procentuale (4,1% la bărbaţi faţă de 3,5% la femei), iar pe medii rezidenţiale, de 1,2 puncte procentuale (4,5% în mediul rural, faţă de 3,3% în mediul urban)”, arată INS.

Pe grupe de vârstă, rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (17,9%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Potrivit datelor INS, în trimestrul trei rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 71,8%, cu 1,8 puncte procentuale peste ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.

De asemenea, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 66,7%, în creştere faţă de trimestrul anterior cu 0,3 puncte procentuale. Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (75,7% faţă de 57,4% la femei) şi la persoanele din mediul urban (67,8% faţă de 65,3% în mediul rural).

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 25,6%.

În al treilea trimestru al anului 2019, populaţia activă a României era de 9,116 milioane persoane, din care, 8,766 milioane persoane erau ocupate şi 350.000 de persoane erau şomeri.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...