China va investi în infrastructura feroviară 114 miliarde de dolari în 2020

China intenţionează să facă anul viitor investiţii de 800 de miliarde de yuani (114,38 miliarde de dolari) în transportul feroviar, a anunţat joi ministrul Transporturilor, Li Xiaopeng, la postul naţional de radio, transmite Reuters, preluată de Agerpres.    
Economica.net - J, 26 dec. 2019, 10:24
China va investi în infrastructura feroviară 114 miliarde de dolari în 2020
De asemenea, în 2020 autorităţile de la Beijing intenţionează să investească 1.800 de miliarde de yuani în autostrăzi şi canale navigabile, şi 90 de miliarde de yuani în sectorul aviaţiei civile, a adăugat Li Xiaopeng.

Majorarea investiţiilor vine după ce China, a doua economie mondială, a înregistrat în trimestrul trei din 2019 cel mai redus ritm de creştere din ultimele aproape trei decenii, pe fondul intensificării războiului comercial cu SUA, care a afectat şi cererea internă.

În perioada iulie-septembrie 2019, PIB-ul Chinei a înregistrat un avans de 6%, cea mai scăzută creştere trimestrială începând din 1992, după o expansiune de 6,2% în trimestrul doi din 2019, în timp ce analiştii intervievaţi de Refinitiv se aşteptau la o creştere de 6,1%.

Încetinirea vine în pofida eforturilor autorităţilor de la Beijing privind sprijinirea economiei, prin reduceri de taxe şi subvenţii la diverse achiziţii, de la maşini la electrocasnice.

Obiectivul Guvernului chinez în acest an îl reprezintă o creştere a PIB-ului între 6% şi 6,5%

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...