Sylvester Stallone şi Bruce Willis s-au luat la trântă într-un restaurant

Veteranii Sylvester Stallone şi Bruce Willis s-au provocat, recent, la o rundă de wrestling, pe când se aflau într-un restaurant alături de soţiile lor, ulterior starul seriei "Rambo" fiind operat la umăr.
Economica.net - S, 25 feb. 2012, 10:55

Stallone, în vârstă de 65 de ani, şi Willis, în vârstă de 56 de ani, se aflau recent în restaurantul Il Piccolino din Hollywood, alături de soţiile lor, Jennifer, respectiv Emma, când fiecare a început să se laude că este într-o mai bună formă decât celălalt, informează contactmusic.com.

Sly l-a provocat pe Willis la o rundă de wrestling, iar starul seriei „Die Hard” a acceptat repede şi au început să se lupte.

Potrivit National Enquirer, persoanele venite în restaurant au fost iniţial uimite, dar imediat ce i-au recunoscut pe cei doi au început să îi încurajeze. Însă soţiile celor doi duri de la Hollywood nu s-au lăsat impresionate şi le-au spus celor doi să înceteze, ceea ce cei doi actori au şi făcut.

Curând după acea cină, Sylvester s-a internat în spital pentru o operaţie la umăr, însă nu se ştie dacă acest lucru a avut vreo legătură cu acea seară.

Actorul, regizorul şi producătorul de film Sylvester Stallone a devenit cunoscut cu roluri în filme de acţiune precum cele din seriile „Rocky” şi „Rambo”. În anii ’80, „Sly”, aşa cum este numit în presă, a fost unul dintre cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood.

Bruce Willis a devenit celebru în 1985, odată cu apariţia în serialul de televiziune câştigător al unui premiu Emmy „Maddie şi David”. Apoi, el s-a impus la Hollywood cu roluri în filme de acţiune, precum celebra serie „Greu de ucis”, „Ultimul samaritean”, „Pulp Fiction” şi „Şacalul”. Actorul american a putut fi văzut de curând în filmul de acţiune „Eroi de sacrificiu/ The Expendables”, de Sylvester Stallone.

 

Te-ar mai putea interesa și
Hello Holidays a deschis o agenție la Bacău, după cele din Sibiu și Iași
Hello Holidays a deschis o agenție la Bacău, după cele din Sibiu și Iași
Agenția de turism Hello Holidays anunță că își continuă dezvoltarea la nivel național și deschide, în luna martie, o nouă agenție în Bacău, după cele din Iași și Sibiu....
FMI propune integrarea mai puternică a pieței energetice din Europa, în contextul izbucnirii războiului din Orientul Mijlociu
FMI propune integrarea mai puternică a pieței energetice din Europa, în contextul izbucnirii războiului din Orientul ...
Un oficial al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a pledat miercuri pentru o piaţă energetică europeană mai integrată, ...
Danezii de la Jantzen pun o baterie mare, de 360 MW, în Teleorman. Construcția poate începe
Danezii de la Jantzen pun o baterie mare, de 360 MW, în Teleorman. Construcția poate începe
Compania daneză Jantzen Renewables a anunțat că un proiect pentru un sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de ...
Allview Auto a prezentat 4City, al treilea model electric produs în China vândut sub marca românească
Allview Auto a prezentat 4City, al treilea model electric produs în China vândut sub marca românească
Allview Auto, divizia de mobilitate electrică a companiei românești Visual Fan, a prezentat modelul 4City. Cu autonomie ...