Merkel în mesajul de Anul Nou: Încălzirea globală este ”reală” şi „cauzată de acţiunea omului”

Încălzirea Pământului este "reală" şi "ameninţătoare" şi este "cauzată de acţiunea omului", a avertizat cancelarul german Angela Merkel în mesajul său de Anul Nou, în care dă asigurări că luptă cu toată puterea ei pentru a combate schimbările climatice, pentru a permite generaţiilor viitoare să trăiască în pace şi prosperitate, relatează EFE şi dpa, citate de Agerpres.
Economica.net - mar, 31 dec. 2019, 08:44
Merkel în mesajul de Anul Nou: Încălzirea globală este ''reală'' şi

„Încălzirea globală este reală. Este ameninţătoare”, a spus Merkel în discursul înregistrat care va fi difuzat marţi seara. Creşterea temperaturilor globale şi a problemelor create de încălzirea globală este generată de om. „Deci trebuie să facem tot ce este uman posibil pentru a depăşi această provocare umană. Este încă posibil”, a subliniat oficialul.

„La 65 de ani, sunt la vârsta la care personal nu voi mai avea experienţa tuturor consecinţelor schimbărilor climatice care se vor produce dacă politicienii nu acţionează”. „Copiii şi nepoţii noştri vor fi cei care vor trebui să trăiască cu consecinţele a ceea ce facem sau ne abţinem să facem astăzi. De aceea, îmi folosesc toată puterea pentru a mă asigura că Germania îşi aduce contribuţia sa – ecologic, economic, social – pentru a aduce sub control schimbările climatice”, se spune în mesaj.

Merkel i-a chemat pe germani să gândească într-o nouă perspectivă pentru a face faţă provocărilor care decurg din încălzirea globală.

„Pentru a face acest lucru, avem nevoie mai mult ca oricând de curajul de a gândi într-un mod nou, de puterea de a lăsa în urmă căile familiare, de dorinţa de a încerca lucruri noi şi de determinarea de a acţiona mai repede, convinşi că ceea ce este neobişnuit poate reuşi – şi trebuie să reuşească pentru ca generaţia tinerilor de astăzi şi urmaşii lor să poată trăi bine pe acest Pământ”, a spus Merkel.

Recent, cancelarul german a spus că ”Greta Thunberg este o tânără extraordinară și un exemplu pentru ce poate realiza o singură persoană”.
 
Tânăra de 16 ani a devenit o voce proeminentă în campaniile împotriva schimbărilor climatice, de aceea a fost nominalizată pentru premiul Nobel și a fost inclusă pe lista ”celor mai influenți 100 de oameni din lume în 2019.
 
Thunberg a încurajat studenții să renunțe la școală pentru a se alătura protestelor, cerând acțiuni mai rapide privind schimbările climatice, o mișcare care s-a răspândit dincolo de Suedia, în multe state europene. 

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească a avut cea mai bună evoluţie din ultimii doi ani – Indice PMI (date BCR şi S&P Global)
Industria românească a avut cea mai bună evoluţie din ultimii doi ani – Indice PMI (date BCR şi S&P Global)
Industria prelucrătoare din România a înregistrat în august cea mai mare îmbunătăţire a condiţiilor de producţie din ultimii doi ani, indicele BCR PMI urcând la 51,1 puncte, de la 50,1......
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Revolut lansează, începând de marţi, în Europa, inclusiv în România, AIR (AI by Revolut), un asistent financiar bazat ...
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
Lucrările la lotul Chiribiș - Biharia din Autostrada A3 Transilvania au ajuns la 71%, informează marți Compania Națională ...
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA care operează și magazinele din România, alături de alți francizați IKEA și ...