Rusia nu vede nicio ameninţare de proliferare nucleară, după decizia Iranului de a îmbogăţi uraniu fără limitare

Ministerul rus de Externe a declarat luni că nu vede nicio ameninţare de proliferare a armelor nucleare după decizia Iranului de a abandona restricţiile cu privire la îmbogăţirea uraniului, informează agenţiile de presă Reuters şi TASS, potrivit Agerpres. 
Economica.net - lun, 06 ian. 2020, 15:40
Rusia nu vede nicio ameninţare de proliferare nucleară, după decizia Iranului de a îmbogăţi uraniu fără limitare

Iranul a anunţat – duminică – că îşi relansează programul nuclear fără ‘limite’ , renunţând la orice restricţii privind îmbogăţirea uraniului, ceea ce constituie un un nou pas în diminuarea angajamentelor asumate prin acordul nuclear internaţional încheiat în 2015 cu marile puteri, decizia sa intervenind după moartea generalului Qassem Soleimani, ucis într-un atac american.

Rusia rămâne pe deplin angajată de partea acordului nuclear iranian cunoscut ca Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA).

În acelaşi timp, Moscova a insistat luni ca toate ţările semnatare ale acordului nuclear din 2015 să continue să depună eforturi pentru salvarea acestuia după ce Teheranul a anunţat că-şi reduce angajamentelor asumate în cadrul JCPOA. Toţi partenerii trebuie facă din aceasta o ‘prioritate’, susţine diplomaţia rusă, cerând europenilor într-un comunicat să-şi respecte obligaţiile pentru a se asigura că şi Iranul se conformează prevederilor documentului, potrivit AFP.

‘Cerem cu insistenţă tuturor partenerilor să nu se abată de la calea indicată de JCPOA şi să creeze condiţii pentru revenirea la un făgaş stabil’, subliniază MAE rus, potrivit căruia Rusia nu vede o ‘altă reţetă valabilă pentru salvarea acordului nuclear’,  potrivit Agerpres

‘Decizia luată la 5 ianuarie de partea iraniană privind încetarea angajamentelor asumate voluntar conform JCPOA este o consecinţă a acumulării de contradicţii în cadrul acestui acord, iar toate ţările care participă în prezent la acesta trebuie să continue să lucreze intens’, conform aceluiaşi comunicat.

Ţările europene au încercat să ia măsuri pentru a salva acordul după ieşirea unilaterală a SUA în mai 2018, dar niciuna nu a fost eficientă şi mecanismul de plată special promis Iranului pentru a eluda sancţiunile americane nu a fost încă lansat, conform EFE.

Potrivit diplomaţiei ruse, provocările cu care se confruntă comunitatea internaţională în procesul de punere în aplicare a acordului nuclear ‘necesită voinţă politică şi un răspuns colectiv hotărât, în primul rând, din partea membrilor principali ai JCPOA’.

MAE rus şi-a exprimat convingerea că atunci când aceste provocări vor fi depăşite, partea iraniană ‘nu va avea niciun motiv să nu respecte cerinţele convenite’.

Guvernul iranian a anunţat – duminică – că încetează să mai respecte limitările impuse programului său nuclear prin acordul din 2015, dar că va continua să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

Conform unui comunicat oficial al Teheranului, a cincea şi ultima etapă de reducere a angajamentelor nucleare ‘elimină ultima restricţie tehnică rămasă ce limita numărul de centrifuge’ pentru producerea de uraniu.

În pofida abandonării angajamentelor în cadrul JCPOA, executivul iranian nu a anunţat totuşi retragerea oficială a Iranului din acest pact istoric, din care SUA s-au retras în mai 2018 şi au reinstituit sancţiuni împotriva Teheranului, notează EFE.

Iranul a început în luna mai (2019) să abandoneze treptat angajamentele nucleare şi a lansat un ultimatum de două luni celorlalte ţări semnatare (Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania) să găsească o modalitate pentru a contracara sancţiunile americane.

Te-ar mai putea interesa și
Trump ameninţă China cu tarife vamale de 50% dacă oferă ajutor militar Iranului
Trump ameninţă China cu tarife vamale de 50% dacă oferă ajutor militar Iranului
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat duminică China, unul dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite, cu tarife vamale de 50% dacă Beijingul va oferi ajutor militar......
Iranul anunţă 3.375 de morţi de la începutul războiului lansat de Israel şi Statele Unite
Iranul anunţă 3.375 de morţi de la începutul războiului lansat de Israel şi Statele Unite
Organizaţia de Medicină Legală din Iran a raportat duminică că a identificat 3.375 de persoane ucise de la începutul ...
Alegeri legislative în Ungaria: Liderul opoziţiei Peter Magyar se declară „prudent optimist” în ceea ce priveşte victoria sa
Alegeri legislative în Ungaria: Liderul opoziţiei Peter Magyar se declară „prudent optimist” în ceea ce priveşte ...
Liderul opoziţiei din Ungaria, Peter Magyar, a declarat duminică seara că este "prudent optimist" în ceea ce priveşte ...
Presiuni pentru adevărata Uniune Europeană. Piață comună de investiții, economisiri, infrastructură, energie- vicepreședinte ING
Presiuni pentru adevărata Uniune Europeană. Piață comună de investiții, economisiri, infrastructură, energie- vicepreședinte ...
Vicepreședintele ING Bank, Florin Ilie, este de părere că, pe termen scurt, din partea Uniunii Europene vor exista trei ...