Premieră: Tinerii vor primi terenuri în arendă de la ADS. Redevenţele vor fi modificate – ministrul Agriculturii

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că tinerii fermieri vor beneficia în acest an, în premieră, de terenuri concesionate de la ADS.
Economica.net - D, 12 ian. 2020, 12:40
Premieră: Tinerii vor primi terenuri în arendă de la ADS. Redevenţele vor fi modificate - ministrul Agriculturii

„Pentru prima dată, în 2020, pentru tinerii fermieri, pe lângă banii alocaţi acestui program de sprijin, vom încerca să alocăm şi câte 50 de hectare de teren agricol, hectare pe care le-am identificat în contractele de concesionare care expiră în anul acesta şi care nu vor mai fi prelungite. Considerăm că este foarte important ca de acest teren să beneficieze şi cei care se încadrează în această categorie de tineri fermieri, ţinând cont de fenomenul de îmbătrânire a fermierilor şi a forţei de muncă din agricultură”, a spus Adrian Oros.

El a menţionat că Agenţia Domeniilor Statului gestionează 319.390 ha, terenul statului român, din care 111.640 ha sunt cadastrate.

„De asemenea, avem 230.000 de hectare suprafaţă concesionată, din care niciun hectar pentru tinerii fermieri”, a arătat Adrian Oros.

Potrivit acestuia, vor fi modificate şi redevenţele obţinute de pe aceste terenuri concesionate, despre care spune că sunt „ridicole”, fiind cuprinse între 300 şi 800 kg grâu/ ha, în condiţiile în care se obţin 10.000 – 12.000 kg de grâu/hectar.

„Sunt terenuri concesionate către firme din ţări ale UE şi extra UE, care sunt şi beneficiare de subvenţii”, a completat ministrul Adrian Oros.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...