Comisia Europeană interzice un pesticid care este dăunător pentru albine

Comisia Europeană a decis, luni, să nu reînnoiască aprobarea pentru utilizarea unui pesticid care este dăunător pentru albine, interzicând astfel insecticidul thiacloprid produs de grupul german Bayer, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 13 ian. 2020, 14:51
Comisia Europeană interzice un pesticid care este dăunător pentru albine

„Există temeri legate de mediu privind folosirea acestui pesticid, în special în privinţa impactului său asupra pânzei freatice, dar şi asupra sănătăţii oamenilor”, a afirmat comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides.

Acesta este cea de-al patrulea neonicotinoid, din cele cinci aprobate anterior pentru utilizare în UE, pentru care s-a decis din 2013 restricţionarea utilizării sau interzicerea, a precizat Comisia Europeană.

Din 30 aprilie 2020, fermierii nu vor mai putea utiliza pesticidul, vândut sub brandurile Calypso şi Biscaya, a informat Executivul comunitar.

Cercetătorii susţin că numărul albinelor scade semnificativ din cauza folosirii neonicotinoidelor, sporind temerile privind un impact sever asupra furnizării de alimente la nivel global, deoarece albinele au un rol cheie în polenizarea multor culturi.

Un studiu realizat în Canada a ajuns la concluzia că albinele lucrătoare expuse la neonicotinoide au avut o durată de viaţă mai scurtă, iar coloniile aveau un risc mai mare de a rămâne fără regine.

În Europa, oamenii de ştiinţă au declarat că expunerea la culturi tratate cu neonicotinoide a afectat coloniile de albine domestice din două dintre cele trei ţări incluse în cercetare şi a redus succesul reproductiv al celor sălbatice din toate cele trei state.

Compania Bayer face următoarele precizări, conform deciziei Comisiei Europene:

„Statele membre vor retrage până la data de 3 august 2020 autorizaţiile pentru produsele fitosanitare care conţin tiaclopridă ca substanţă activă. Orice perioadă de graţie acordată de statele membre în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 expiră la 3 februarie 2021”.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...