Iohannis a promulgat legea pentru dublarea alocațiilor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Economica.net - mar, 14 ian. 2020, 10:05
Iohannis a promulgat legea pentru dublarea alocațiilor

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Legea prevede că „alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art.1 alin.(3); c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap”.

Cuantumurile alocaţiei de stat pentru copii, prevăzute la alin. (1), se majorează anual prin hotărâre a Guvernului, mai prevede actul normativ.

Prezenta lege intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care aceasta se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat săptămâna trecută că nu are motive să nu promulge această lege şi a arătat că Guvernul trebuie să vină cu soluţii.

„Vorbim despre nişte sume care nu sunt prinse în buget şi atunci Guvernul va trebui să vină cu soluţii pentru a vedea cum se poate continua. (…) Există variante, cu siguranţă, însă trebuie să fim foarte realişti. Prima rectificare de buget, deci o rectificare înseamnă să se mute bani de la un capitol la altul, se poate face abia la mijlocul anului”, preciza Iohannis.

Tot săptămâna trecută, premierul Ludovic Orban a anunţat că va fi prorogat, cel mai probabil, termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii.

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...