Premierul Spaniei vrea să negocieze cu Comisia Europeană atenuarea ţintei de deficit

Premierul spaniol socialist Pedro Sanchez a anunţat marţi că vrea să se întâlnească "cât mai curând posibil" cu liderul regional separatist catalan Quim Torra şi a spus că speră că Madridul va începe curând negocierile cu Comisia Europeană privind atenuarea ţintei de deficit, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 14 ian. 2020, 14:48
Premierul Spaniei vrea să negocieze cu Comisia Europeană atenuarea ţintei de deficit

Vorbind după prima şedinţă a noului Guvern spaniol, prim-ministrul a informat, de asemenea, că a fost aprobat decretul care prevede majorarea pensiilor cu 0,9% anul acesta, pentru a se asigura că pensionarii „nu-şi pierd puterea de cumpărare”.

Învingător slăbit al alegerilor legislative din noiembrie, Sanchez a fost nevoit să ajungă la un acord de guvernare cu stânga radicală Podemos, în contextul în care, în septembrie, spunea că a avea miniştri de la această formaţiune în cadrul Executivului său l-ar împiedica să doarmă.

Noul Executiv are ca prioritatea îmbunătăţirea economiei.

La finalul anului trecut, Spania a înrăutăţit estimarea de creştere din cauza factorilor interni şi externi, cum ar fi tensiunile comerciale, şi a majorat estimarea privind deficitul pe 2020, de la 1,1% din PIB previzionat anterior, la 1,7% din PIB. În 2019 deficitul este estimat la 2% din PIB.

„Condiţiile economice s-au schimbat în ultimul timp, deci va trebui să începem cât mai curând posibil negocieri cu Comisia Europeană”, a declarat Sanchez fără a da detalii suplimentare.

În prognoza pentru perioada 2019 – 2022, publicată în septembrie de Banca Centrală a Spaniei, se arată că a patra economie a zonei euro va înregistra o creştere de 2% în 2019. Este un declin faţă de expansiunea din 2018, de 2,4%, dar mult peste avansul de 1,2% previzionat pentru zona euro. De asemenea, PIB-ul Spaniei ar urma să crească cu 1,7% în 2020 şi cu 1,6% în 2021, similar cu estimarea precedentă.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...