VIDEO – Două rachete au lovit avionul de pasageri doborât în Iran – New York Times

Avionul de tip Boeing 737 al companiei Ukraine International Airlines, doborât în Iran pe 8 ianuarie, a fost lovit de două rachete lansate de la o bază militară din apropiere de Teheran, potrivit unor noi imagini video publicate marţi de cotidianul New York Times, relatează AFP citat de Agerpres.
Economica.net - mie, 15 ian. 2020, 05:34
VIDEO - Două rachete au lovit avionul de pasageri doborât în Iran - New York Times

 

Aceste imagini, înregistrate de o cameră video de supraveghere şi filmate cu un telefon mobil, arată traiectoria unui obiect luminos noaptea, apoi o explozie pe cer după aproape 20 de secunde.

Un al doilea obiect luminos este lansat zece secunde mai târziu din acelaşi loc, în aceeaşi direcţie şi explodează după zece secunde. Un minut mai târziu, o minge de foc a apărut pe scurt în partea de sus a ecranului.

New York Times încadrează în înregistrarea sa ceea ce prezintă drept cele două rachete şi avionul Boeing al companiei Ukraine International Airlines, care s-a prăbuşit la scurt timp după decolare cu 176 de persoane la bord care şi-au pierdut viaţa.

Aceste imagini sunt ”verificate”, subliniază cotidianul american. Ele explică ”de ce transponderul aeronavei a încetat să funcţioneze cu câteva secunde înainte de a fi lovit de o a doua rachetă” şi că aeronava a reuşit să-şi schimbe traiectoria pentru a reveni la aeroport înainte de a se prăbuşi.

Imaginile au fost înregistrate, potrivit ziarului citat, de o cameră instalată pe acoperişul unei clădiri din apropierea satului Bid Kaneh, la 6 km de o bază militară iraniană. Satul este situat la aproximativ 30 km nord-vest de aeroportul internaţional din Teheran.

 

Anunţul accidentului a declanşată o furie populară împotriva regimului iranian, acuzat că a negat orice responsabilitate înainte de a admite o ”eroare umană”.

Iranul a recunoscut sâmbătă că a doborât ”din eroare” avionul Boeing 737-800 al companiei Ukraine International Airlines, la scurt timp după ce decolase miercurea trecută din Teheran.

Tensiunea cronică dintre Iran şi Statele Unite s-a accelerat pe 3 ianuarie, odată cu eliminarea de către Washington a unui important general iranian, Qassem Soleimani, în Irak, urmată de represalii iraniene împotriva a două baze militare americane în Irak, pe 8 ianuarie, atacuri care au avut loc cu câteva ore înainte ca avionul Boeing să fie doborât.

Te-ar mai putea interesa și
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni de pe piața principală a Bursei de Valori București (BVB), investitorii mai fac acum una prin ETF-uri pe acțiuni, față de una la peste 100 în 2020,......
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Reizbucnirea conflictului cu Iranul şi creşterea preţurilor petrolului riscă să alimenteze un nou val inflaţionist, ...
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul de asigurări sociale din Spania
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul ...
Numărul lucrătorilor străini înregistraţi în sistemul de asigurări sociale din Spania a atins un nou record în luna ...
Alertă alimentară în România. Cea mai vândută îngheţată din România, vizată de o retragere din magazinele LIDL
Alertă alimentară în România. Cea mai vândută îngheţată din România, vizată de o retragere din magazinele LIDL
Un lot de îngheţată Gelatelli comercializat în magazinele Lidl este retras de pe piaţă, întrucât nu poate fi exclusă ...