Directorul general al FMI: Economia globală riscă o reîntoarcere la Marea criză economică

Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a avertizat vineri că economia globală riscă o revenire a Marii crize economice, alimentată de inegalităţi sociale şi de instabilitatea sectorului financiar, relatează The Guardian, potrivit News.ro.
Economica.net - S, 18 ian. 2020, 09:16
Directorul general al FMI: Economia globală riscă o reîntoarcere la Marea criză economică

Vorbind la Peterson Institute of International Economics din Washington, Georgieva a spus că un nou studiu al FMI, care compară economia actuală cu anii 1920, care au culminat cu prăbuşirea pieţei în 1929, dezvăluie că este în curs un trend similar.

În timp ce inegalităţile între ţări s-au atenuat în ultimele două decenii, acestea au crescut în interiorul ţărilor, Georgieva a criticat în mod special Marea Britanie.

„În Marea Britanie de exemplu, cei mai bogaţi 10% controlează în prezent o avere echivalentă cu averea cumulată a celor mai săraci 50%. Această situaţie este asemănătoare la nivelul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), unde inegalităţile între venituri şi averi au atins sau sunt apropiate de niveluri record”.

Georgieva a adăugat: „În unele privinţe, acest trend îngrijorător este o reminiscenţă a primei părţi a secolului 20 – când forţele gemene ale tehnologiei şi integrării au condus la prima epocă de aur din anii ’20 şi, în ultimă instanţă, la dezastrul financiar”.

Ea a avertizat că probleme noi, cum ar fi urgenţa climatică şi protecţionismul comercial crescut înseamnă că în următorii 10 ani vor fi probabil caracterizaţi de tuburări sociale şi de volatilitatea pieţei financiare,  potrivit News.ro.

„Dacă ar trebui să identific o temă de început al noului deceniu, ar fi creşterea incertitudinilor”, a spus şefa FMI.

Cu disputa care încă există între Statele Unite şi Europa, ”sistemul comercial global are nevoie de o reformă semnificativă”, a arătat Georgieva.

Georgieva a mai spus că incertitudinile afectează nu doar companiile ci şi oamenii, în special având în vedere creşterea inechităţilor din interiorul multor ţări.

„Inechităţile excesive împiedică dezvoltarea… şi pot alimenta populismul şi neînţelegerile politice”.

Şeful organizaţiei de caritate Jubilee USA Eric LeCompte a spus că ”FMI a dat un mesaj puternic legat de posibilitatea unui nou dezastru economic major produs ultima oară în timpul Marii crize economice”.

„Cu inegalităţi în creştere şi îngrijorări privind stabilitatea pieţelor, trebuie să luăm în serios acest avertisment”, a declarat LeCompte.

Într-un nou studiu prezentat înaintea publicării, săptămâna viitoare, a noilor estimări economice mondiale, FMI a subliniat modul în care accesul la sectorul financiar din China şi India în anii 1990 „a creat condiţiile pentru creşterile economice din anii 2000”.

„Acest lucru a contribuit la scoaterea din sărăcie a unui miliard de oameni”, a spus Georgieva. Ea a avertizat însă împotriva exceselor care au provocat criza financiară mondială din 2008 şi a notat că, pentru mulţi, criza nu s-a încheiat, una din patru persoane din Europa fiind în pericol să intre în sărăcie.

 

Te-ar mai putea interesa și
CCR a publicat motivarea deciziei privind Legea pensiilor magistraților. Curtea constată că pensia de serviciu nu este eliminată pentru nicio categorie de personal din sistem
CCR a publicat motivarea deciziei privind Legea pensiilor magistraților. Curtea constată că pensia de serviciu nu este ...
Curtea Constituţională a României publicat, joi, motivarea deciziei din 18 februarie prin care a stabilit că noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor este......
Turbulenţele provocate de taxele vamale americane încă nu au afectat sever creşterea economiilor emergente (BERD)
Turbulenţele provocate de taxele vamale americane încă nu au afectat sever creşterea economiilor emergente (BERD)
Taxele vamale americane au redirecţionat comerţul, dar nu l-au afectat atât se mult cât se estima, permiţând o creştere ...
Aeroportul Otopeni se dotează cu panouri fotovoltaice. Contract de 135 milioane de lei, lansat joi la licitație
Aeroportul Otopeni se dotează cu panouri fotovoltaice. Contract de 135 milioane de lei, lansat joi la licitație
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a lansat la licitație un contract pentru instalarea de panouri fotovoltaice ...
Vienna Insurance Group depăşeşte pragul de un milion de cazuri de asistenţă
Vienna Insurance Group depăşeşte pragul de un milion de cazuri de asistenţă
Marea majoritate a piețelor principale VIG este acum acoperită. România consolidează rolul de hub regional.