Guvernul a majorat cuantumul diurnelor personalului militar şi civil participant la misiuni în afara teritoriului statului român

Guvernul a adoptat în şedinţa de luni hotărârea care stabileşte creşterea cuantumului diurnelor pentru personalul militar şi civil participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, ca urmare a asumării acestei măsuri de către premierul Ludovic Orban şi de ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, la începutul mandatului, informează un comunicat transmis AGERPRES de MApN.
Economica.net - lun, 20 ian. 2020, 18:15
Guvernul a majorat cuantumul diurnelor personalului militar şi civil participant la misiuni în afara teritoriului statului român

Conform sursei citate, în acest mod se vor pune în practică prevederile art. 26 din Legea nr. 121/2011 şi se va asigura un tratament echitabil în acordarea drepturilor reglementate în proiect pentru toate categoriile de personal din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, care participă la aceleaşi tipuri de misiuni şi operaţii sau la unele similare, în afara teritoriului statului român.

Aplicarea actului normativ nu necesită alocarea unor sume suplimentare, fondurile încadrându-se în limitele aprobate anual prin bugetele instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precizează comunicatul MApN.

Potrivit noii HG, personalul participant la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) – c) din Legea nr. 121/2011 (misiuni de apărare colectivă, de răspuns la crize şi misiuni de pace) privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare, denumit în continuare personal, beneficiază de diurnă în valută în următoarele cuantumuri:
* ofiţerii – 140 de euro/zi/persoană
* maiştrii militari, subofiţerii, agenţii de poliţie şi agenţii de poliţie penitenciară – 130 de euro/zi/persoană
* alte categorii de personal – 120 de euro/zi/persoană.

Totodată, arată sursa citată, personalul participant la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 121/2011 (misiuni cu caracter umanitar), cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de diurnă în valută în următoarele cuantumuri:
* ofiţerii – 70 de euro/zi/persoană
* maiştrii militari, subofiţerii, agenţii de poliţie şi agenţii de poliţie penitenciară – 65 de euro/zi/persoană
* alte categorii de personal – 60 de euro/zi/persoană.

Ministerul Apărării menţionează că, „anterior adoptării acestei hotărâri, cuantumurile diurnei în valută de care beneficia personalul român în temeiul HG nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar (diurnă de categoria I), cu modificările şi completările ulterioare, erau mai mari decât cele ale personalului militar şi civil participant la misiunile şi operaţiile în afara teritoriului statului român”.

Astfel, în Afganistan, potrivit HG nr. 518/1995, diurna de categoria I pentru personalul român este în sumă de 120 USD/zi, în timp ce un soldat primeşte, în prezent, 35 euro/zi, iar un ofiţer 45 euro/zi, cu posibilitatea majorării acesteia cu 100%, conform Hotărârii Guvernului nr. 1086/2004.

„Adoptarea Hotărârii de Guvern de astăzi a ţinut cont şi de faptul că, în ultima perioadă, contextul de securitate din teatrele de operaţii în care desfăşoară misiuni personalul român s-a modificat semnificativ, riscurile la care sunt supuşi aceştia crescând”, subliniază comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...