„Regele asfaltului” din Piteşti, căutat de poliţie în dosarul evaziunii din Strehaia

Omul de afaceri Cătălin Spătaru, "regele asfaltului" din Piteşti, este căutat de poliţie în dosarul pentru care DIICOT a făcut duminică cele peste 30 de percheziţii în palatele din Strehaia şi în alte locuinţe din Hunedoara, Timişoara, Cluj şi Arges. Dosarul vizează o grupare specializată în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani, relatează România TV.
Economica.net - D, 26 feb. 2012, 10:17

Omul de afaceri Cătălin Spătaru este căutat pentru a fi interogat în legătură cu afacerile ilegale desfăşurate de către cele 34 persoane implicate în cazul evaziunii fiscale de 20 milioane de euro. Spătaru este cunoscut în judeţul Argeş pentru contractele de asfaltare pe care le derulează.

Anchetatorii au ridicat, duminică, mai multe înscrisuri şi documente de la domiciliul omului de afaceri Cătălin Spătaru, în urma percheziţiei făcute la casa acestuia din satul Valea Ursului, comuna Bascov, de lângă Piteşti, potrivit unor surse judiciare citate de MEDIAFAX.

La locuinţa omului de afaceri, poliţiştii l-au găsit doar pe agentul de pază al unei firme private de profil, Spătaru nefiind la domiciliu.

Catălin Marian Spătaru este patron al benzinăriilor Celly Ro, al hotelului cu acelaşi nume şi al firmei de construcţii General Trust, prin care a contractat numeroase contracte de asfaltare pe bani publici, în judetele Argeş, Olt, Vâlcea şi Dâmboviţa.

Ultimul contract cu statul obţinut de Spătaru este asfaltarea unor drumuri la Topoloveni, în valoare de 17.000.000 lei.

Spătaru este finul şefului IPJ Vâlcea, Ion Stoica. Deocamdată, poliţia nu i-a dat de urmă, omul de afaceri dispărând de acum două zile.

34 de suspecţi au fost ridicaţi duminică dimineaţa într-o acţiune a DIICOT şi a Brigăzii de Crimă Organizată a Poliţiei, ce vizează o fraudă de 20 de milioane de euro. Cele mai multe persoane au fost ridicate din palatele romilor din Strehaia. Printre suspecţi se numără şi un fost şef în Garda Financiară.

Potrivit MEDIAFAX, Petrică Toma, din Hunedoara, fost comisar şef la Garda Financiară, proprietarul Hotelului Roman din Herculane, a fost ridicat de anchetatori de la domiciliul său din Hunedoara şi va fi audiat în dosarul de evaziune fiscală. La locuinţa acestuia anchetatorii au găsit aproximativ 600.000 de lei.

Liderii reţelei au creat mai multe firme fantomă, pe care le foloseau pentru activităţi comerciale fictive. Au atras în reţea administratorii a 50 de firme mari, care le-au dat facturi pentru livrări de mărfuri ce nu au existat niciodată. În schimb, administratorii au primit 10% comision din tva-ul şi impozitul pe profit de 20 de milioane de euro.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, la DNA. E suspect într-un doar de mită de pe vremea când era primarul Sectorului 6 – surse
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, la DNA. E suspect într-un doar de mită de pe vremea când era primarul Sectorului 6 ...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost chemat joi la DNA, pentru a i se aduce la cunoştinţă că are calitatea de suspect într-un dosar de luare de mită, au declarat surse......
Atac dur al lui Grindeanu la Bolojan: L-a minţit pe președintele Nicușor Dan. Răspunsul preşedintelui PNL
Atac dur al lui Grindeanu la Bolojan: L-a minţit pe președintele Nicușor Dan. Răspunsul preşedintelui PNL
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a susţinut, joi, că liderul PNL, Ilie Bolojan, l-ar fi minţit pe şeful statului, ...
Cum s-ar putea schimba viitorul inteligenţei artificiale şi ce înseamnă asta pentru giganţii AI (opinie expert Panmure Liberum)
Cum s-ar putea schimba viitorul inteligenţei artificiale şi ce înseamnă asta pentru giganţii AI (opinie expert Panmure ...
Explozia inteligenței artificiale (AI) se bazează pe ideea că mai mare înseamnă mai bine, însă un studiu recent sugerează ...
Industria de apărare din Europa şi România intră într-un nou ciclu economic – analiză EY
Industria de apărare din Europa şi România intră într-un nou ciclu economic – analiză EY
Deciziile politice şi strategice adoptate la nivelul NATO şi al Uniunii Europene marchează începutul unui nou ciclu economic ...