Florin Cîţu, ministrul de Finanţe: Prima Casă continuă şi în 2020 cu un plafon de garantare de două miliarde de lei

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu a confirmat ieri la un post de televiziune că programul Prima Casă va continua și anul acesta cu un plafor de două miliarde de lei. Declarația oficialului de la Finanțe vine după ce primul ministru, Ludovic Orban, dădea asigurări acum câteva zile că programul va continua, deși ministrul Finanțelor anunțase anterior că Prima Casă e în analiză.
Economica.net - mar, 28 ian. 2020, 12:38
Florin Cîţu, ministrul de Finanţe: Prima Casă continuă şi în 2020 cu un plafon de garantare de două miliarde de lei

„Guvernul a avut prevăzută suma, este cred un plafon de două miliarde de lei, urmează să emitem hotărârea de guvern cu stabilirea condițiilor pe anul în curs”, a spus Ludovic Orban.

Iar Florin Cîțu declara aseară la un post de televiziune, că programul va merge mai departe ca și până acum, Hotărârea de Guvern pentru 2020 fiind deja semnată.

„Prima Casă există, funcționează, are plafon două miliarde de lei, nu e nicio problemă și nu se oprește. Poți depune dosar pentru Prima Casă. Dacă sunt probleme, sunt cu unele bănci, care poate au renunțat la program, dar nu din partea noastră. Nu am schimbat nici criteriile deocamdată”, a spus Florin Cîțu.

Declarațiile actuale ale lui Cîțu vin în contradicție cu cele de la finele anului trecut, când acesta declara că programul Prima Casă se număra printre o serie de programe aflate în acel moment în curs de analiză, pentru a vedea dacă aduc sau nu plus-valoare.

Tot atunci, Florin Cîțu spunea că noul Guvern nu intenționează să ducă mai departe inițiativa PSD de a transforma programul Prima Casă într-unul cu un caracter social mai pronunțat, ce s-ar fi numit „O familie, o casă”.

De altfel, plafoanele pentru programul Prima Casă au fost stabilite în 2016.

„Au fost stabilite 2,5 miliarde de lei pentru 2017, două miliarde pentru 2018, două miliarde pentru 2019, două miliarde pentru 2020 și 1,5 miliarde în 2021. Niciun fel de discuție”, a afirmat ministrul Finanțelor.

Reducerea plafonului de garanții avea în vedere diminuarea intervenției statului prin garantare, explicau atunci oficialii statului – presupunând că piața creditului ipotecar avea să se dezvolte în următorii ani.

Te-ar mai putea interesa și
Se vor interzice tigăile antiaderente în Europa? Producătorul Tefal riscă un nou proces în Franța, iar UE pregătește noi reguli din 2027
Se vor interzice tigăile antiaderente în Europa? Producătorul Tefal riscă un nou proces în Franța, iar UE pregătește ...
Grupul francez SEB, proprietarul mărcii Tefal, riscă un nou proces în Franța din cauza utilizării substanțelor chimice PFAS în unele dintre tigăile sale antiaderente. Trei organizații de......
Proteste de amploare în Franța. 70.000 polițiști și militari au fost mobilizați. 135 de persoane au fost până acum reținute
Proteste de amploare în Franța. 70.000 polițiști și militari au fost mobilizați. 135 de persoane au fost până acum ...
Sute de mii de persoane sunt așteptate la manifestațiile organizate sâmbătă în Franța, pentru al patrulea weekend ...
Campania de vaccinare a oilor și caprelor din România începe duminică dimineață. Dozele de vaccin furnizate de UE au ajuns mai devreme
Campania de vaccinare a oilor și caprelor din România începe duminică dimineață. Dozele de vaccin furnizate de UE au ...
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor va începe duminică dimineață în județele Constanța și ...
PMB vine cu explicații în privința blocului din Drumul Taberei a cărui locatari au fost evacuați. „Crăpătura există de 9 ani. Nu e de la calitatea construcției, ci de la problemele de canalizare ale imobilului
PMB vine cu explicații în privința blocului din Drumul Taberei a cărui locatari au fost evacuați. „Crăpătura ...
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea ...