Firea: Programul „Materna” continuă şi în 2020 cu un ajutor de 2.000 de lei pentru femeile însărcinate

Sprijinul financiar de 2.000 de lei pentru femeile însărcinate va fi alocat şi în acest an, anunţă primarul general, Gabriela Firea, care menţionează că aproape 10 milioane de euro au fost investite în acest program, în ultimii doi ani.
Economica.net - vin, 31 ian. 2020, 08:12
Firea: Programul

Circa 15.000 de viitoare mămici au beneficiat de analize gratuite şi medicamente în anul 2019, iar în total peste 26.000, în cei doi ani care au trecut de la lansarea programului „Materna”, acordat prin DGASMB, a scris Firea pe Facebook.

De la aprobarea programului, în martie 2018, valoarea stimulentelor acordate s-a ridicat la peste 43 de milioane de lei.

„Ţinta noastră a fost ca tot mai multe femei însărcinate să aibă posibilitatea de a traversa perioada de sarcină sub supravegherea unui medic, mai ales în cazul celor care nu făceau acest lucru din lipsa banilor”, a precizat edilul general.

Cu stimulentele financiare „Materna”, acordate de Primăria Capitalei, se pot cumpăra medicamente şi se pot plăti analize sau proceduri medicale care nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.

Voucherele au fiecare câte o valoare de 1.000 lei şi se acordă de două ori: primul, în valoare de 1.000 lei, după procesarea cererii, iar al doilea – după intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină.

Pot beneficia de acest stimulent femeile însărcinate, în vârstă de peste 18 ani, care au domiciliul stabil în Bucureşti sau reşedinţa dobândită pe raza municipiului Bucureşti de cel puţin şase luni la momentul depunerii cererii (la momentul depunerii dosarului, sarcina este de minim 10 săptămâni) şi care nu înregistrează datorii faţă de bugetul local.

Cererile se pot depune atât fizic, de luni până joi, între orele 9,00 – 15,00, cât şi în format electronic, la adresa de e-mail [email protected], fie de către beneficiar, fie de către o persoană desemnată în baza unei declaraţii de consimţământ.

Te-ar mai putea interesa și
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în cadrul procedurii de atribuire a contractului ”Achiziția de 23 locomotive......
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea la jumătate
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea ...
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, bugetul aferent PAC 2028-2034 ...
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor şi raportate ...