CEO-ul, deputy CEO-ul şi un director non-executiv şi-au vândut acţiunile deţinute în Globalworth

Într-o mișcare surprinzătoare, trei dintre liderii Globalworth, cel mai mare proprietar de birouri din România, cu active de 1,2 miliarde de euro, au vândut din acțiunile deținute în companie. Astfel Ioannis Papaleks, CEO și fondator al companiei și-a vândut tot stocul către miliardarul ceh Radovan Vitek, urmat de deputy CEO-ul Dimitris Raptis, care a vândut inclusiv acțiunile deținute de un fond de pensii, iar, spre sfârșitul zilei, i-a urmat și directorul non executiv Eli Alroy.
Răzvan Zamfir - lun, 03 feb. 2020, 14:20
CEO-ul, deputy CEO-ul şi un director non-executiv şi-au vândut acţiunile deţinute în Globalworth

Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas (43 de ani) a decis să iasă din afacerea Globalworth, pe care a fondat-o în 2013, prin vânzarea acțiunilor pe care le mai deținea în companie miliardarului ceh Radovan Vitek, într-o tranzacție ce depășește 230 milioane de euro.

Miliardarul ceh Radovan Vitek (48 de ani), al treilea cel mai bogat ceh, a cumpărat peste 6% din Globalworth. La un moment dat, investitorul grec deținea 64,9% din Globalworth, însă treptat, odată cu dezvoltarea companiei și atragerea de investitori de renume în acționariat, participația sa s-a diminuat până la 10,7%.

Acum, Papalekas a decis să își vândă și pachetul rămas din acțiunile Globalworth la un preț de circa 230 milioane de euro către compania CPI Property Group, a miliardarului ceh Radovan Vitek, iar pe lângă banii pe acțiuni, Papalekas mai urmează să primească de la ceh încă 53,4 milioane de euro. În urma acestei tranzacții CPI Property Group deține 16,8% din Globalworth, iar Papalekas își va păstra funcția de CEO al companiei.

La câteva ore, compania a anunțat că și Dimitris Raptis, deputy CEO-ul companiei, a vândut astăzi 508.792 acțiuni Globalworth la un preț de 9,70 euro pe acțiune, deci circa cinci milioane de euro. În plus, un fond de pensii al cărui singur beneficiar este Dimitris Raptis, a vândut 50.848 de acțiuni, de asemenea, la un preț de 9,70 euro pe acțiune.

În urma tranzacției menționate mai sus, Raptis mai deține 0,33% din companie, adică 732.070 de acțiuni. 

Tot în această zi și Eli Alroy, director non-executiv al Globalworth, a vândut 1,1 milioane de acțiuni ale companiei, deținute de el și de compania Ayrad Investments Limited, compania lui Eli Alroy, tot cu 9,7 euro pe acțiune, deci a încasat 10,6 milioane de euro.

Ca efect al tranzacției și Eli Alroy a renunțat la deținerea în cadrul Globalworth. 

În urma ieșirii lui Papalekas din companie, CPI Property Group, compania lui Radovan Vitek, devine al treilea cel mai important acționar Globalworth după sud-africanii de la Grouthpoint Properties, care dețin 29,4% și nemții de la Aroundtown. CPI Property Group este cel mai mare investitor imobiliar din Cehia și din Berlin, cu proprietăți în valoare de 7,9 miliarde de euro.

Globalworth are în proprietate active generatoare de venituri în Polonia și România în valoare de aproximativ 2,8 miliarde de euro și obține de pe urma lor chirii în valoare de peste 180 milioane de euro pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...