MJ propune majorarea normelor de hrană pentru deţinuţi, ca urmare a creşterii indicelui preţurilor de consum cu peste 5%

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică, luni, un proiect de ordin care prevede majorarea normelor de hrană pentru deţinuţi, ca urmare a creşterii indicelui preţurilor de consum cu peste 5%.
Economica.net - lun, 03 feb. 2020, 15:00
MJ propune majorarea normelor de hrană pentru deţinuţi, ca urmare a creşterii indicelui preţurilor de consum cu peste 5%

Potrivit referatului de aprobare, legea prevede că valoarea financiară a normelor de hrană ale persoanelor private de libertate se stabileşte şi se actualizează de către Ministerul Justiţiei, la propunerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în funcţie de indicii preţurilor de consum publicaţi de Institutul Naţional de Statistică.

„Actualizarea valorii financiare a normelor de hrană ale persoanelor private de libertate se face periodic, pe baza indicilor preţurilor de consum mai sus menţionaţi, dacă rezultă diferenţe de peste 5% faţă de luna în care s-a stabilit ultima valoare. Până în prezent nu a mai existat o actualizare a valorilor financiare ale normelor de hrană, subsecventă stabilirii acestora prin (…) Ordinul ministrului justiţiei nr. 3146/C/2018 (…). Potrivit datelor statistice furnizate de către Institutul Naţional de Statistică, indicele preţurilor de consum pentru produsele alimentare (…) pentru perioada septembrie 2018 – noiembrie 2019 este de 105,25%”, se arată în referat.

Având în vedere diferenţa procentuală de 5,25%, în document se apreciază că este necesară actualizarea valorilor financiare ale normelor de hrană ale persoanelor private de libertate.

La proiectul de ordin este anexat şi un tabel cu valorile financiare minime şi maxime ale normelor de hrană.

Ministerul Justiţiei precizează că valorile financiare actualizate ale normelor de hrană şi impactul bugetar au fost calculate în baza datelor statistice furnizate de către Institutul Naţional de Statistică, fiind avut în vedere indicele preţurilor de consum pentru produsele alimentare pentru perioada septembrie 2018 – noiembrie 2019.

„În măsura în care, pe parcursul dezbaterii publice şi până la aprobarea prezentului proiect, Institutul Naţional de Statistică va actualiza indicele preţurilor de consum pentru produsele alimentare (IPC Mărfuri alimentare), valorile financiare actualizate ale normelor de hrană ale persoanelor private de libertate şi impactul bugetar se vor recalcula”, se arată în precizarea postată pe site-ul Ministerului Justiţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și administrator unic al Fondul Proprietatea S.A., informează acționarii și......
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social ...
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la ...
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...