Propunerea PSD pentru postul de premier este Remus Pricopie – surse

Surse politice apropiate PSD au declarat pentru ECONOMICA.NET că Remus Pricopie ar fi propunerea alianței formate în jurul PSD pentru postul de premier.
Ionut Tudorica - mie, 05 feb. 2020, 15:29
Propunerea PSD pentru postul de premier este Remus Pricopie - surse

Remus Pricopie ar fi fost deja votat în interiorul alianței PSD – PRO Romania drept unică propunere din partea celor două formațiuni care au dat jos astăzi guvernul PNL prin votarea moțiunii de cenzură.

Înainte de trecerea moțiunii, azi, variantele vehiculate pentru propunerea de premier erau  Vasile Dâncu, Cristian Socol și Remus Pricopie. Tot înainte de rezultatul moțiunii, și Socol și Dâncu au negat pe paginile personale de Facebook că vor merge în vreo funcție publică. Pricopie va merge așadar la consultările cu președintele Iohannis.

Remus Pricopie este rector pentru al treilea mandat la SNSPA. A fost ministru al Educației în guvernul Ponta.

Cariera sa guvernamentală este legată de domeniul educației. Remus Pricopie și-a început activitatea în cadrul Ministerului Educației Naționale din România în 1996, ca Expert la Departamentul pentru Învățământ Superior și Cercetare.Ulterior, în baza expertizei și a experienței acumulate, a deținut funcții precum Purtător de cuvânt (1997; 2001), Secretar General (2001), Consilier (decembrie 2001 – iunie 2003; ianuarie – octombrie 2009) și Secretar de Stat în Ministerul Educației și Cercetării (2007 – 2008). Cunoștințele și experiența managerială, precum și viziunea de ansamblu pe care a dobândit-o asupra sistemului educațional l-au propulsat în funcția de Ministru al Educației (decembrie 2012 – decembrie 2014).

Astfel, Remus Pricopie (49 de ani) a fost ministru al Educației în guvernul Ponta, în 2012-2014, alături de Mihnea Costoiu care era ministru delegat pentru Învățământ Superior.

De asemenea, a fost consilier al Ecaterinei Andronescu în ambele sale mandate de ministru al Educației, a fost secretar de stat pentru învățământul superior în perioada 2007 – 2008 când ministru era liberalul Cristian Adomniței, în 2008 a fost ministru interimar al Educației.

Poziții academice

Remus Pricopie este Rector al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), București (martie – decembrie 2012; decembrie 2014 – prezent)[4] și profesor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA.[5]

În perioada decembrie 2005 – noiembrie 2007 și decembrie 2008 – martie 2014 a deținut funcția de Decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA.[6]

Are o vastă experiență ca profesor și manager în domeniul educației, expertiza sa fiind recunoscută și apreciată în cadrul unor asociații profesionale și organizații internaționale de elită precum: Asociația Internațională a Universităților (Vicepreședinte și Trezorier, din aprilie 2017; membru al Consiliului de administrație, din 2012)[7], Asociația Internațională a Președinților de Universități (membru, din 2015)[8], Atlantis Group – 20 de foști miniștri ai învățământului din întreaga lume (membru, din 2017)[9], Consiliul de Administrație al Comisiei Fulbright România-SUA (Președinte, 2009 – 2012; din 2015)[10], Academia Mondială de Artă și Știință (membru, din 2013)[11], Asociația Română pentru Clubul de la Roma (membru, din 2002).[12]

Remus Pricopie a fost responsabil cu elaborarea, implementarea și evaluarea Strategiei de cercetare a României [2012-2014] și, de asemenea, a contribuit la elaborarea și implementarea politicilor de cercetare ale Uniunii Europene [2012-2014].

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară de destinație a vânzărilor
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară ...
Exporturile de armament autorizate de Guvernul german au crescut puternic în prima jumătate a anului în comparaţie cu aceeaşi perioadă a lui 2025, arată datele provizorii publicate miercuri de......
Christian Mumssen, noul șef de strategie al FMI, cere statelor să mențină stabilitatea prețurilor, în contextul incertitudinilor globale
Christian Mumssen, noul șef de strategie al FMI, cere statelor să mențină stabilitatea prețurilor, în contextul incertitudinilor ...
Noul director de strategie al FMI, Christian Mumssen, a cerut miercuri oficialilor guvernamentali să menţină credibilitatea ...
Șeful Trezoreriei SUA Scott Bessent anunță că va fi lansată în scurt timp o monedă de aur cu chipul lui Trump
Șeful Trezoreriei SUA Scott Bessent anunță că va fi lansată în scurt timp o monedă de aur cu chipul lui Trump
Imaginea preşedintelui american Donald Trump va apărea în curând pe încă un obiect, de data aceasta, o monedă de aur ...
Elcen: Avariile de la CET Vest au lăsat fără energie electrică un bloc de pe Bulevardul Timișoara din Sectorul 6
Elcen: Avariile de la CET Vest au lăsat fără energie electrică un bloc de pe Bulevardul Timișoara din Sectorul 6
Întreruperea alimentării cu energie electrică a unui imobil din Bulevardul Timişoara, Sectorul 6, a fost cauzată de ...