Vacanţele estivale în Bulgaria se ieftinesc cu 10%, în acest an; în România, hotelierii ridică preţurile cu 5% (consultanţi)

Hotelierii bulgari au anunţat, pentru anul 2020, tarife mai mici cu până la 10% pentru vacanţele din lunile de vară, comparativ cu anul anterior, în timp ce ofertele din România vor creşte cu 5%, în acelaşi interval, potrivit consultanţilor din turism.
Economica.net - vin, 07 feb. 2020, 16:08
Vacanţele estivale în Bulgaria se ieftinesc cu 10%, în acest an; în România, hotelierii ridică preţurile cu 5% (consultanţi)

Reprezentanţii agenţiilor de turism din România sunt de părere că ieftinirea vacanţelor de la Marea Neagră vor avea loc pe fondul falimentului cele mai vechi companii de turism din lume, Thomas Cook.

„Rămaşi fără turiştii vestici încă din vara anului trecut hotelierii bulgari s-au adaptat cererii şi au scăzut preţurile pentru acest an. În schimb, dacă vorbim de litoralul din România, ofertele mai mici se găsesc în extrasezon, în timp ce, pentru ofertele din lunile de vară, românii vor trebui să plătească mai mult cu maximum 5%”, notează specialiştii.

În viziunea consultantului în turism Traian Bădulescu, ofertele tip early booking sunt mai atrăgătoare în acest an, în funcţie de perioada rezervării, dar şi de perioada sejurului.

„Ofertele tip early booking au început sa pătrundă pe piaţa românească pe la mijlocul anilor 2000, întâi pentru destinaţiile clasice externe şi apoi pentru litoralul românesc. De la an la an s-a mărit numărul hotelurilor şi destinaţiilor care intră în aceste programe, create pe baza unui parteneriat între hotelieri şi agenţiile de turism. De asemenea, reducerile au devenit din ce în ce mai flexibile şi consistente, în funcţie de perioadă. Şi în acest an, atât pentru Grecia, cât şi pentru litoralul românesc sau alte destinaţii, am observat o îmbunătăţire a ofertelor tip early booking, în sensul că perioada de ofertare poate fi mai mare pentru unele hoteluri, iar reducerile mai consistente, în funcţie de perioada rezervării, dar şi de perioada sejurului. Mai amintesc că la ora actuală multe oferte tip early booking se lansează încă din toamna anului precedent, ceva de neimaginat acum 10 sau chiar 5 ani”, a spus Bădulescu.

În ceea ce priveşte vacanţele estivale în România, directorul unei agenţii de turism susţine că vânzările pentru litoralul Mării Negre sunt în creştere cu aproximativ 25 – 30%, însă şi tarifele vor înregistra o majorare medie de 5% faţă de anul anterior.

„Şi în acest an, vânzările pentru litoralul Mării Negre sunt în creştere cu aproximativ 25 – 30% faţă de aceeaşi perioada a anului trecut. În general, preţurile au crescut cu aproximativ 5% faţă de 2019, dar în acelaşi timp putem constata oferte mai mici ca preţ pentru perioada de extrasezon, respectiv lunile iunie şi septembrie. Pentru luna iunie avem oferte începând de la 199 lei/cameră dublă/5 nopţi cazare în Neptun, hotel 2 stele sau 219 lei/cameră dublă/5 nopţi, cazare hotel 3 stele. Aceste oferte se vor menţine toată luna februarie”, a afirmat Aurelian Marin, şeful Paradis Vacanţe de Vis.

Consultanţii din domeniu consideră că ofertele din România nu au cunoscut scăderile de preţ de care se bucură turiştii care merg în Bulgaria din cauza voucherelor de vacanţă, fapt pentru care „hotelierii noştri încă ţin la preţ”.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cu peste 44 de milioane de unități vândute anual, emblematica sacosă FRAKTA este cel mai bine vândut produs IKEA, a anunțat compania pe pagina sa de LinkedIn. ...
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în ...
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...