Oscar și Nobel pentru abținerea de la fluierat în biserică

Pe mine mă interesează dacă un Oscar și un Nobel din vremurile politically correct se compară cu cele primite în urmă cu 20-30 de ani. Asta pentru că poartă aceeași denumire. Oricum ar fi Scorsese rămâne cu un singur Oscar din nouă nominalizări, unul primit la 30 de ani după Taxi Driver și la 26 după Raging Bull, ca să nu se spună că nu i s-a dat. Nu văd când ar mai putea primi unul. Dacă ultimul său film ar fi fost sindicalist, ecologist, împotriva bogătașilor și Wall Street ar fi câștigat marele premiu. E cam cum e cu premierii din România, aceia pe care-i înjuram în deceniul trecut par acum geniali când ne confruntăm cu prezentul. Deși dacă e să comparăm chiar filmul despre liderului sindical cumpărat de Mafie al lui Scorsese, cu cel din 1992 care se numea chiar Hoffa, Nicholson și DeVito sunt peste De Niro și Pacino.
Ionuţ Bălan - lun, 10 feb. 2020, 10:16
Oscar și Nobel pentru abținerea de la fluierat în biserică

Dar pentru că tot am pomenit și de Nobel, cel pentru Economie, acordat în memoria industriașului suedez, s-a atribuit pentru combaterea sărăciei. Și imediat secretarul general al Partidului Comunist din India, Sitram Yechury, și-a felicitat conaţionalul, pe laureatul Abhijit Banerjee. Soția lui Banerjee, Esther Duflo, de origine franceză, e la 46 de ani cel de-al doilea câștigător al distincției și cel mai tânăr din istorie, după ce a fost consilier al președintelui Obama.

Cei care au primit Nobelul sunt simpatici şi senini cu ceea ce susţin şi politicienii îşi văd mai departe de îndeletnicirile lor pe bază: QE şi îndatorare. Partea interesantă e că în ciuda luptei contra sărăciei, pentru binele umanităţii şi planetei, ierarhia de valori rămâne tot strâmbă şi e ţinută aşa de cei care pun statul social mai presus de meritocraţie. Iar concluzia ce se poate trage – la fel ca la Oscar – e că nici Premiul Nobel nu mai e ce-a fost, dar asta nu neapărat din cauza celor ce doresc să recompenseze merite, ci a „materialului” cu care lucrează şi care mai aduce doar vag cu o elită. Celor ce recompensează li se poate imputa un singur lucru, faptul că nivelul lor de conştiinţă e posibil să fie mai mare decât al celor pe care îi premiază.

Marfa e mai proastă, dar costă la fel! Oare cum se numește chestia asta când primești ceva de calitatea mai slabă la același preț? Inflație?

Haideţi să luăm câteva exemple la întâmplare, nu neapărat recente, fiindcă dacă am face-o ar fi o veritabilă tragedie. Crash (2005) a câștigat un Oscar la fel ca Pacientul englez (1996), Tăcerea Mieilor (1991), Rain Man (1988), Zbor deasupra unui cuib de cuci (1975).

Cu alte cuvinte, „politically correct” – ul Crash are tot un Oscar, precum capodopera One Flew Over the Cuckoo’s Nest, cu Jack Nicholson. Sunt puse pe picior de egalitate!.

Ca să fie limpede ce vremuri trăim. Trupele de succes sunt tot acelea de acum două-trei decenii, în care cântă rockeri ajunși la vârsta pensionării, filmele „noi” nu-s decât remake-uri ale celor de atunci, automobilele, în afara caroseriilor nu au suferit modificări, doar că-s mai puțin fiabile, costă la fel și vor să le elimine pe cele din timpul capitalismului trainic pe motiv de poluare.

Și se umblă intens la nivelul de educaţie, mereu mai jos, în paralel cu mărirea „dozei” de marketing ca nu cumva oamenii să conştientizeze în ce hal a ajuns societatea!

Te-ar mai putea interesa și
China – Producătorii de fotovoltaice anunţă că cererea provocată de război nu va elimina supracapacităţile
China – Producătorii de fotovoltaice anunţă că cererea provocată de război nu va elimina supracapacităţile
Producătorii chinezi de echipamente fotovoltaice spun că este puţin probabil ca orice creştere a cererii globale de energie regenerabilă, din cauza diminuării ofertei de petrol ca urmare a......
DHL aduce DHL Supply Chain în România, care începe operațiunile pentru Pepco
DHL aduce DHL Supply Chain în România, care începe operațiunile pentru Pepco
DHL Supply Chain, divizia de logistică contractuală a Grupului DHL, își face intrarea pe piața din România și începe ...
Noi ambalaje la SGR? Ce spune şeful RetuRo despre introducerea cutiilor de lactate, borcane cu sosuri, oţet, borş şi alte produse în sistemul de Garanţie – Returnare
Noi ambalaje la SGR? Ce spune şeful RetuRo despre introducerea cutiilor de lactate, borcane cu sosuri, oţet, borş şi ...
Nu credem că este momentul potrivit ca, anul acesta, să aducem noi tipuri de ambalaje, noi tipuri de materiale sau de produse ...
Surpriză. Ungurii de la MVM au cea mai bună ofertă concurențială de gaze pentru populația României. Bonus: este singura cu preț sub vechiul plafon
Surpriză. Ungurii de la MVM au cea mai bună ofertă concurențială de gaze pentru populația României. Bonus: este singura ...
Compania maghiară de stat MVM, activă și în România, are în momentul de față cea mai bună ofertă concurențială ...