Gazprom speră că livrările de gaze lichefiate ale SUA vor fi direcţionate spre China şi nu spre Europa

Gazprom mizează pe faptul că, mai degrabă decât Europa, China va beneficia de cea mai mare parte a exporturilor de gaze lichefiate ale SUA, după acordul comercial convenit de Washington şi Beijing, a declarat marţi un oficial de la Gazprom, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 12 feb. 2020, 06:57
Gazprom speră că livrările de gaze lichefiate ale SUA vor fi direcţionate spre China şi nu spre Europa

Cu ocazia unei reuniuni cu investitorii care a avut loc la New York, Elena Burmistrova, directorul diviziei de export Gazprom Export, a mai spus că preţul redus al gazelor în Europa ar putea limita livrările de gaze naturale lichefiate în regiune.

Vânzările de gaze naturale în Europa reprezintă o sursă crucială pentru veniturile realizate de grupul rus de stat Gazprom, care se confruntă cu preţurile reduse şi rivalitatea venită din parte altor surse de gaze, precum gazele naturale lichefiate.

În paralel, producătorii de gaze din SUA mizează pe exporturile de gaze lichefiate pentru a-şi putea continua creşterea semnificativă din ultimii ani şi a putea valorifica cantităţile mari de gaze rezultate în urma extracţiei de petrol din formaţiunile de şist Acest lucru ameninţă dominaţia Gazprom pe piaţa din Europa.

În anul 2018, exporturile SUA de gaze lichefiate au crescut cu 53%, pentru ca în 2019 să înregistrez un salt de 68% iar în 2020 sunt prognozate să înregistreze un avans de 30%.

Burmistrova a recunoscut că sosirea noilor capacităţi de gaze lichefiate din SUA reprezintă un factor negativ pentru preţul gazelor în Europa. „Cu toate acestea nu înseamnă că toate volumele vor ajunge în Europa. „Mai ales, prima fază a acordului comercial dintre SUA şi China permite achiziţionarea de resurse energetice din SUA de către China în valoare de 52 miliarde dolari în următorii doi ani”, a spus Burmistrova.

Elena Burmistrova a mai spus că exporturile Gazprom către Europa au scăzut în luna ianuarie, din cauza nivelului ridicat al stocurilor de gaze în regiune şi a temperaturilor neobişnuit de ridicate din timpul iernii.

Cu toate acestea, în prezentarea către investitori, Gazprom a informat că intenţionează să îşi menţină cota pe piaţa gazelor din Europa la 35% în următorul an, în pofida unei scăderi de 1,3% a exporturilor până la 199 miliarde metri cubi anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Încep misiunile de control AEP la partidele politice
Încep misiunile de control AEP la partidele politice
Autoritatea Electorală Permanentă începe marţi misiunile de control la partidele politice....
New York – Atac în Times Square, doi morţi
New York – Atac în Times Square, doi morţi
Una dintre cele două persoane rănite luni cu un cuţit de către o femeie în zona turistică Times Square din New York ...
Explozii la Kiev în timpul unei alerte de rachete balistice. Patru morţi
Explozii la Kiev în timpul unei alerte de rachete balistice. Patru morţi
Un atac "masiv" cu rachete şi drone a ucis cel puţin patru persoane la Kiev şi în regiunea sa, au anunţat marţi dimineaţă ...
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, însă doar în unele stații
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, ...
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a redus în această dimineață prețul motorinei standard ...