Șeful UniCredit şi vicepreşedintele Intesa Sanpaolo, investigaţi în legătură cu falimentul Alitalia

Directorul general al UniCredit, cea mai mare bancă din Italia, şi vicepreşedintele Intesa Sanpaolo, a doua mare bancă din ţară, se numără printre 21 de persoane investigate de procuratură într-o anchetă referitoare la falimentul operatorului aerian Alitalia, arată un document trimis persoanelor vizate şi avocaţilor acestora, transmite Reuters citat de News.ro.
Economica.net - J, 13 feb. 2020, 07:03
Șeful UniCredit şi vicepreşedintele Intesa Sanpaolo, investigaţi în legătură cu falimentul Alitalia

Documentul afirmă că investigaţia se referă la perioada 1 ianuarie 2015-2 mai 2017, în care Alitalia a solicitat să fie plasată în administrare specială pentru a doua oară în mai puţin de 10 ani, scrie News.ro.

Şeful UniCredit, Jean Pierre Mustier , şi vicepreşedintele Intesa Sanpaolo, Paolo Colombo, făceau parte din consiliul de administraţie al Alitalia, în perioada respectivă. Celelalte persoane investigate de procurorii din oraşul Civitavecchia, de lângă Roma, includ foşti directori ai Alitalia şi alţi membri ai consiliului de administraţie.

Documentul afirmă că procurorii au cercetat dacă cei investigaţi au comis fraudă aprobând declaraţii financiare care nu reflectau soliditatea reală a companiei.

La finalizarea unei investigaţii, procurorii din Italia publică un document oficial care rezumă elementele principale ale cercetării, iar de obicei următorul pas este solicitatea trimiterii îm judecată.

UniCredit şi Intesa Sanpaolo au refuzat să comenteze. Avocaţii lui Mustier şi Colombo nu au fost disponibili pentru comentarii.

Administratorii care conduc Alitalia au avertizat că operatorul aerian riscă să fie lichidat dacă guvernul nu va reuşi să conceapă un plan de salvare.

Potrivit calculelor analiştilor, contribuabilii italieni au cheltuit peste 9 miliarde de euro pentru susţinerea Alitalia, care a mai trecut prin două planuri de salvare.

 

Te-ar mai putea interesa și
IRI Travel a vândut vacanțe de un milion de de euro de Black Friday. Ofertele continuă până la finalul lunii
IRI Travel a vândut vacanțe de un milion de de euro de Black Friday. Ofertele continuă până la finalul lunii
Agenția de turism IRI Travel spune că a înregistrat vânzări de un milion de euro pentru ofertele de Black Friday, campanie care a fost demarată pe 6 noiembrie. ...
O nouă fabrică se construiește în România: Siemens își extinde amprenta la Sibiu
O nouă fabrică se construiește în România: Siemens își extinde amprenta la Sibiu
WDP, dezvoltator de spații logistice și industriale, a început construcția unei noi fabrici Siemens în cadrul WDP Park ...
Contract de 35,5 milioane de dolari pentru SAAB, de la armata din Danemarca
Contract de 35,5 milioane de dolari pentru SAAB, de la armata din Danemarca
Compania suedeză de apărare a anunţat miercuri că a primit o comandă de 350 de milioane de coroane suedeze (35,5 milioane ...
FOTO Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la 22%
FOTO Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la 22%
Lucrările de modernizare a infrastructurii feroviare pe linia de cale ferată București Progresu – Jilava – Giurgiu ...