Deficitul de cont curent a crescut cu aproape 17% în 2019, la 10,48 miliarde de euro

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat anul trecut un deficit de 10,478 miliarde de euro, în creştere cu aproape 17% comparativ cu perioada similară din 2018, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR).
Economica.net - J, 13 feb. 2020, 09:43
Deficitul de cont curent a crescut cu aproape 17% în 2019, la 10,48 miliarde de euro

În 2018, deficitul de cont curent a fost de 8,96 miliarde de euro.

Conform BNR, în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2,554 miliarde de euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 194 milioane de euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mic cu 533 milioane de euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 309 milioane de euro.

În perioada ianuarie – decembrie 2019, datoria externă totală a crescut cu 6,159 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 72,740 miliarde de euro la 31 decembrie 2019 (68,6% din totalul datoriei externe), în creştere cu 6,5% faţă de 31 decembrie 2018, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat la finele lui 2019 nivelul de 33,26 miliarde de euro (31,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 5,4% faţă de 31 decembrie 2018.

Potrivit BNR, creşterea datoriei publice directe în anul 2019 a provenit în principal din emisiunile de euroobligaţiuni ale Ministerului Finanţelor Publice în valoare nominală de 5 miliarde de euro şi din influenţa variaţiei preţurilor titlurilor de valoare emise de administraţia publică în valoare de circa 2,23 miliarde de euro, diminuate cu rambursările efectuate în contul datorie publice directe în valoare de 3,096 miliarde de euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18% în perioada ianuarie – decembrie 2019, comparativ cu 22,3% în anul 2018. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 decembrie 2019 a fost de 4,6 luni, în comparaţie cu 4,8 luni la 31 decembrie 2018.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 decembrie 2019 a fost de 72,2% sută, comparativ cu 74,1% la 31 decembrie 2018.

Te-ar mai putea interesa și
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România şi India a fost unul dintre subiectele discutate de......
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...