Nuclearelectrica: Putem realiza un reactor nuclear prin forțe proprii, dar cu garanția statului

Oficialii Nuclearelectrica spun că producătorul de electricitate poate susține prin forțe proprii finalizarea reactorului 3 al centralei de la Cernavodă, unul dintre scenariile alternative avansate de reprezentanții Guvernului, dar are nevoie de garanții de stat pentru credite.
Mihai Nicuţ - lun, 17 feb. 2020, 10:48
Nuclearelectrica: Putem realiza un reactor nuclear prin forțe proprii, dar cu garanția statului

„Unitatea 3 ar costa aproximativ trei miliarde de euro. Nuclearelectrica are capacitatea de a susţine prin cash flow şi prin credite. Dar fără garanţia statului la credite, în România este greu să împrumuţi astfel de sume de bani de la bancă”, a spus Teodor Chirică, membru în Consiliul de Administrație al companiei și fost director general, la ZF Power Summit

El a mai spus că, peste zece ani, România va mai avea cu siguranță cel puțin un reactor nuclear la Cernavodă, și există posibilitate să fie începute lucrările la reactorul 4.

Anterior, ministrul Economiei, prezent și el la eveniment, s-a referit și el la viitorul energiei nucleare în România.

„Dorim ciclu integrat nuclear. Dorim ca în cadrul Nuclearelectrica să fie transferate, evident cu un preţ corect, uzina de la Feldioara, şi ulterior, licenţa minei noi care deţine zăcământul de uraniu să fie trecută tot la Nuclearelectrica, pentru că mina de la Crucea este cu zăcământul pe finalizare şi nu mai are zăcământ. Practic, dorim ca acest ciclu de producţie, avem şi o lege a ciclului integrat de producţie, extracţie-prelucrare-producere de energie electrică să fie într-un ciclu integrat, într-o singură companie, pentru a nu mai avea probleme de competiţie şi de alte lucruri pe care le avem în acest moment”, a spus ministrul Economiei.

El s-a referit și la extinderea capacităților nucleare și a reluat ideea fie a finalizării reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, dar nu cu investitorii chinezi actuali, fie a finalizării unui reactor prin surse proprii.

“Va trebui şi vom lua decizia anul acesta pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4, eu cred că tărie că putem face acest lucru cu parteneri din statele UE şi NATO.

Am avut discuţii la Bruxelles şi e un lucru foarte bun că nu s-a discutat în termeni răi despre energia nucleară – mai bine să nu discuţi decât să discuţi în termeni răi – iar energia nucleară aşa cum este ea acum nu este considerată nici energie verde, dar nici energie murdară. Eu cred că România va putea construi reactoarele 3 şi 4, ca şi scenariu luăm în calcul inclusiv construirea reactorului 3 de către Nuclearelectrica. Energia nucleară este foarte importantă în strategia energetică a României”, a spus Virgil Popescu.

Te-ar mai putea interesa și
Expoziție cu Trenul Prezidențial al lui Ceaușescu și automotor Malaxa în Gara de Nord
Expoziție cu Trenul Prezidențial al lui Ceaușescu și automotor Malaxa în Gara de Nord
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public București - Ilfov (TPBI) anunță organizarea unei expoziții în Gara de Nord, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității....
Ce spune Comisia Europeană despre reluarea exporturilor de oi și capre din România
Ce spune Comisia Europeană despre reluarea exporturilor de oi și capre din România
Într-un răspuns pentru Economica, reprezentanții Comisiei Europene au transmis că urmează noi etape până la o decizie ...
Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) îşi modernizează saloanele de lux. Licitaţie de 400.000 de euro pentru două spații Premium de la Business Lounge
Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) îşi modernizează saloanele de lux. Licitaţie de 400.000 de euro pentru două spații ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a lansat licitaţia pentru închirierea şi modernizarea noilor Business ...
Starea Uniunii – Cele mai importante declaraţii ale şefului CE Ursula von der Leyen despre UE
Starea Uniunii – Cele mai importante declaraţii ale şefului CE Ursula von der Leyen despre UE
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat miercuri un apel la combaterea "ultranaţionaliştilor" şi ...