Chiriţoiu, despre exitul Telekom: Va trebui să ne batem capul ca lucrurile să rămână la fel de concurenţiale ca până acum. Colaborăm cu CE

Pe partea vânzării operaţiunilor Telekom va trebui să colaborăm pe plan intern, noi şi ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, n.r.), dar şi cu Comisia Europeană, a declarat, marţi, în cadrul ediţiei a 10-a a conferinţei PRIA Competition, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Economica.net - mar, 18 feb. 2020, 11:20
Chiriţoiu, despre exitul Telekom: Va trebui să ne batem capul ca lucrurile să rămână la fel de concurenţiale ca până acum. Colaborăm cu CE

„Se întâmplă nişte lucruri în piaţa asta şi va trebui să ne batem capul, în perioada următoare, ca lucrurile să rămână la fel de concurenţiale ca până acum: faptul că unul dintre cei patru operatori vrea să iasă din România şi introducerea 5G. Va trebui ca pe partea vânzării operaţiunilor Telekom să colaborăm pe plan intern, noi şi ANCOM, dar şi cu Comisia Europeană. Pe 5G şi eu sunt foarte deschis pe ideea de partajare a reţelelor ca să reducă costurile. Un cost mare de investiţie automat va trebui recuperat de companii. Deci, sunt două mari lucruri în acest an pe piaţa telecom: e posibil să iasă unul dintre cei mai mari operatori şi doi va trebui să trecem la o nouă tehnologie”, a afirmat Chiriţoiu.

La finele lunii octombrie 2019, preşedintele ANCOM, Sorin Grindeanu, a subliniat că este important ca pachetul de acţiuni de 46%, pe care statul român îl are la Telekom România să fie foarte bine evaluate.

„Statul român deţine 46% din partea de fix la Telekom (Telekom România – n. r.). Rolul acelui comitet (înfiinţat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale – n. r.) a fost să se facă o evaluare a companiei. Cred că e important ca procentul de 46% pe care statul îl are în companie, chiar dacă vorbim despre un procent minoritar, să fie foarte bine evaluat. Cred că e bine, corect şi legal aşa. Nu vreau să dau idei şi să intru în chestiuni comerciale, pentru că nu acesta e rolul ANCOM. Sunt chestiuni pe care cei de la Telekom trebuie să le facă, nu e treaba noastră”, a spus Grindeanu.

La rândul său, în cursul anului trecut, vicepreşedintele ANCOM, Eduard Lovin, declara, pentru AGERPRES, că Telekom România ar trebui să notifice Consiliul Concurenţei cu privire la intenţia de a vinde pachetul de acţiuni către Orange, iar Comisia Europeană trebuie să-şi dea avizul.

Ulterior, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a precizat că nu a primit nimic oficial în legătură cu posibila vânzare de acţiuni Telekom România către Orange, dar, dacă acest lucru este real, „vom ţine legătura foarte aproape de Comisia Europeană”, pentru că este o tranzacţie de interes pentru România şi obiectivul autorităţii este să nu se diminueze concurenţa pe piaţa românească.

Conform informaţiilor publicate în mass-media, Orange ar dori să achiziţioneze fostul Romtelecom (actualmente Telekom România – n. r.) pentru a-şi completa oferta de servicii de telefonie mobilă cu servicii de comunicaţii fixe (internet fix şi cablu TV), pe modelul Vodafone – UPC.

Telekom România este prezentă pe piaţa românească din anul 2014, după rebrandingul comun al Romtelecom şi Cosmote România. Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicaţii integrate.

Reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor specializate participă, marţi, la cea de-a 10-a ediţie a evenimentului PRIA Competition.

 

Te-ar mai putea interesa și
Sacha Michaud, co-fondator Glovo: România este una dintre țările cu care suntem cel mai mulțumiți. Viitorul cumpărăturilor – asistența vocală pentru experiențe personalizate
Sacha Michaud, co-fondator Glovo: România este una dintre țările cu care suntem cel mai mulțumiți. Viitorul cumpărăturilor ...
Modul în care oamenii vor face cumpărături se va împărți în două categorii. Cumpărăturile esențiale vor fi făcute în principal online, în timp ce pentru lucruri care implică......
Finnair suspendă zborurile către un oraș estonian din cauza interferențelor semnalului GPS. Tallinnul acuză un atac hibrid rusesc
Finnair suspendă zborurile către un oraș estonian din cauza interferențelor semnalului GPS. Tallinnul acuză un atac ...
Compania aeriană finlandeză Finnair a anunţat luni că-şi suspendă timp de o lună zborurile către oraşul eston Tartu ...
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică ridicată în stil eclectic și decorată cu zeități mitologice se vinde cu 1.140.000 de euro pe Storia, ...
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică şi optică
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică ...
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă ...