Premieră: Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din Capitală intră preventiv în carantină. Vizitele aparținătorilor, interzise de azi

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București este prima unitate sanitară din țară care a anunțat că intră preventiv în carantină pe fondul evoluției coronavirusului. Măsura intră în vigoare începând cu data de 26 februarie. Aceasta înseamnă, printre altele, că sunt interzise vizitele aparținătorilor la pacienții internați în spital. Iată procedura pe care o vor urma aparținătorii pacienților internați pentru a afla noutăți despre evoluția stării de sănătate a acestora: la internare, pacientul va primi un număr de identificare care va fi comunicat, cu permisiunea acestuia, aparținătorilor săi. În acest sens, pentru fiecare secție, în cel mai scurt timp posibil, se va pune la dispoziția aparținătorilor un număr de telefon și orarul la care aceștia pot suna să ceară informații despre pacientul internat, în baza numărului de identificare comunicat la internare. 
Cristina Şomănescu - mie, 26 feb. 2020, 07:52
Premieră: Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din Capitală intră preventiv în carantină. Vizitele aparținătorilor, interzise de azi

Economica.net vă prezintă, în continuare, integral, măsurile pe care Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București le pune în aplicare începând de astăzi, 26 februarie, pentru a preveni contaminarea cu virusul Sars-Cov-2:

În urma analizei, cu maximă celeritate, a evoluției fenomenului coronavirus în România, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, din dorința de a acorda servicii de sănătate în condiții de maximă siguranță pentru pacienți și pentru personalul propriu, dispune următoarele măsuri de prevenire a contaminării, care vor fi adaptate la evoluțiile ulterioare ale acestei amenințări la adresa sănătății publice:

începând cu data de 26 februarie 2020 spitalul intră în carantină. Aceasta înseamnă că vizitatorii nu vor mai avea acces în secțiile spitalului.

Ce trebuie să știe aparținătorii pacienților internați în spital:

La internare, pacientul va primi un număr de identificare (numărul foii de observație) care va fi comunicat, cu permisiunea acestuia, aparținătorilor. În acest sens, pentru fiecare secție, în cel mai scurt timp posibil, se va pune la dispoziția aparținătorilor un număr de telefon și orarul la care aceștia pot suna să ceară informații despre pacientul internat, în baza numărului de identificare comunicat la internare.

Toate consultațiile și internările de zi se vor realiza în spațiile având această destinație, fie din ambulatoriul integrat, fie în zonele special amenajate. În acest sens, în ambulatoriu și în zonele de spitalizare de zi, rugăm pacienții care se pot deplasa pe cont propriu să vină singuri, cu cel mult 15 minute înainte de ora programării. Persoanele cu dizabilități vor putea fi însoțite de un singur aparținător.

Accesul pacienților în spital se va face numai pe la punctul de control situat în Calea Plevnei nr. 134, atât pentru intrare, cât și pentru ieșire. Punctul de control acces Astoria va fi închis pentru pacienți.

– Pentru poarta de acces din Calea Plevnei nr. 134, accesul autoturismelor este limitat, în sensul că se permite accesul doar pentru ambulanțe, mașini de aprovizionare și autoturisme care transportă pacienți imobilizați, nedeplasibili. Ieșirea se va face pe poarta Astoria.

– Accesul personalului spitalului cu mașinile personale se va face numai pe poarta de acces situată pe str. Vulcănescu nr. 88, iar pentru accesul pietonal, pe toate punctele control acces, pe baza legitimației de salariat.

– Personalul medical și cel de îngrijire și auxiliar va purta echipament de protecție, respectiv echipamentul medical complet.

UPDATE

Puteți consulta la acest link defalcat, pentru fiecare secție a spitalului, datele de contact și intervalul orar la care aparținătorii pot cere informații despre pacienți, pe baza codului de identificare primit de aceștia, la internarea în Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila„.

UPDATE

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a decis azi să interzică vizitele la pacienții internați în această unitate sanitară.

„Având în vedere contextul crizei provocate de coronavirus, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a luat decizia de a interzice vizitele pe toate secțiile unității sanitare începând de astăzi, 26 februarie 2020, ora 12:00. Consultațiile în regim de ambulator și spitalizările de zi se desfășoară după programul normal.

Facem apel la toți cetățenii să respecte măsurile impuse, acestea fiind luate în vederea protecție atât a pacienților internați în Spitalul Județean, cât și a cadrelor medicale care își desfășoară aici activitatea.

Totodată, sfătuim cetățenii să respecte recomandările Ministerului Sănătății cu privire la virusul COVID-19, pentru a minimaliza riscul de infectare cu coronavirus. În cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara au fost expuse afișe cu definiția de caz a bolii, precum și instrucțiunile dispuse de Direcția de Sănătate Publică Timiș”, spun oficialii spitalului.

Te-ar mai putea interesa și
Ionuț Negoiță: Este probabil să vedem o tendință de creștere a prețurilor la apartamente în următoarele luni
Ionuț Negoiță: Este probabil să vedem o tendință de creștere a prețurilor la apartamente în următoarele luni
Ionuț Negoiță, fondator și CEO Hils Development, spune că în următoarele luni, prețurile la locuințe vor crește. Dezvoltatorii așteaptă însă o scădere a dobânzilor, care va duce la o......
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste masive
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste ...
Guvernul francez a dat sâmbătă publicităţii o serie de măsuri suplimentare în favoarea agricultorilor, în speranţa ...
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea Bulevardului Ghencea
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea ...
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce a atribuit contractul pentru ...
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub ...