ANRP: Din motive de siguranță medicală, activitatea de relații cu publicul se va desfășura doar prin telefon sau poștă

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a decis ca, începând de luni, activitatea de relaţii cu publicul să se facă doar prin telefon sau corespondenţă poştală, având în vedere necesitatea de a asigura măsuri pentru prevenirea şi combaterea infecţiilor de natură virală şi numărul mare de petenţi.
Economica.net - J, 27 feb. 2020, 16:46
ANRP: Din motive de siguranță medicală, activitatea de relații cu publicul se va desfășura doar prin telefon sau poștă

Conform unui comunicat transmis joi AGERPRES, ANRP îşi va modifica programul de audienţe telefonice, va desemna în mod suplimentar persoane calificate şi va aloca mai mult timp pentru această activitate, în sprijinul persoanelor care au nevoie de informaţii.

Astfel, de luni până joi, informaţiile vor fi oferite telefonic pe toată durata programului de lucru, respectiv de la ora 09.00 la ora 17.00, nu doar de la ora 12.00 la ora 16.00, ca în prezent. Se vor acorda audienţe telefonice şi în ziua de vineri, în intervalul orar 09.00 – 14.00, precizează sursa citată.

„Pentru ca activitatea de informare să fie eficientă, insistăm ca persoanele să ne contacteze doar la numărul de telefon alocat domeniului de activitate al instituţiei care corespunde, punctual, nevoii de informare: 0212009471 – pentru probleme legate de modul de soluţionare a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001; 0212009470 – pentru probleme legate de modul de soluţionare a dosarelor constituite în temeiul legilor de fond funciar; 0212009460 – pentru probleme legate de emiterea titlurilor de plată şi a certificatelor de deţinător de puncte; 0212009485 – pentru probleme legate de modul de soluţionare a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003; 0212009468 – pentru probleme legate de modul de soluţionare a dosarelor constituite de culte religioase şi minorităţi naţionale. Atragem atenţia că apelarea unui alt număr de telefon decât cel alocat strict unei problematici nu va conduce la primirea unui răspuns şi, pe de altă parte, va bloca accesul altor persoane interesate de domeniul respectiv”, se mai menţionează în comunicat.

ANPR recomandă, în cazul în care se urmăreşte completarea dosarelor de despăgubiri cu documente, transmiterea acestora prin Poşta Română sau alte servicii de curierat, cu confirmare de primire.

„Pentru transmiterea unor documente în copie sau a unor petiţii, punem la dispoziţie următoarele adrese de email: [email protected] – Legea nr. 10/2001; [email protected] – legile fondului funciar; [email protected] – emiterea titlurilor de plată şi a certificatelor de deţinător de puncte; [email protected]; [email protected]; [email protected]. La solicitarea expresă a petenţilor, pentru corespondenţa electronică primită la adresele de mai sus până în ora 14:00, vom trimite în aceeaşi zi numărul cu care au fost înregistrate documentele/ petiţiile. Pentru corespondenţa primită după ora 14.00, numărul de înregistrare va fi comunicat în ziua următoare”, mai arată sursa citată.

La sediul ANRP se acordă consiliere unui număr mediu de 750 de persoane, în timp ce alte aproximativ 500 de persoane depun documente la Registratura Generală, aflată în acelaşi spaţiu, mai precizează comunicatul.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...