Sosirile în structurile de primire turistică, în creştere cu 5%, în ianuarie. 16% au fost turişti străini

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna ianuarie 2020 au crescut cu 5% faţă de cele din luna ianuarie 2019, până la 796.300, cele ale turiştilor străini reprezentând 16%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Economica.net - lun, 02 mart. 2020, 07:49
Sosirile în structurile de primire turistică, în creştere cu 5%, în ianuarie. 16% au fost turişti străini

Astfel, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna ianuarie 2020 au însumat 796.300, în creştere cu 5% faţă de cele din luna ianuarie 2019. Din numărul total de sosiri, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna ianuarie a acestui an 84%, în timp ce sosirile turiştilor străini 16%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (73,2% din total turişti străini), iar din aceştia 77,8% au provenit din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Conform INS, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna ianuarie 2020 au însumat 1,575 milioane, în creştere cu 7% faţă de cele din luna ianuarie 2019.

Din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna ianuarie 82,5%, iar ale turiştilor străini 17,5%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (72,1% din total turişti străini), iar din aceştia 75,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Durata medie a şederii în luna ianuarie 2020 a fost de 1,9 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna ianuarie 2020 a fost de 25% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,6 puncte procentuale faţă de luna ianuarie 2019. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna ianuarie 2020 s-au înregistrat la hoteluri (31,0%), vile turistice (22%), bungalouri (19,9%), hosteluri (19,4%), pensiuni turistice (18,6%) şi cabane turistice (16,4%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna ianuarie 2020 de 823.700, în urcare cu 12,7% faţă de luna ianuarie 2019. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (94%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 47,9% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria (38,2%), Ungaria (23,3%), Italia (8,3%), Germania (5,8%), Polonia (4,4%), Franţa (3,7%) şi Regatul Unit (3,0%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna ianuarie 2020 de 2,044 milioane, în creştere cu 14,1% comparativ cu luna ianuarie 2019. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 70% din numărul total de plecări.

Pe judeţe, în luna ianuarie 2020, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică) a înregistrat valori mai mari în Bucureşti (122.800), Braşov (121.700), Prahova (48.600), Suceava (36.900), Mureş (36.600), Bihor (36.500) şi Cluj (35.700), iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în: Braşov (253.700), Bucureşti (222.100), Prahova (112.000), Bihor (78.200), Vâlcea (77.900), Suceava (77.700), Mureş (74.000) şi Cluj (64.900).

Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi ]n structurile de primire turistică având funcţiuni de cazare au provenit din Israel (14.200), Italia (13.000), Germania (12.700), Republica Moldova (7.500) şi Franţa (7.300).

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...