Organizația patronală CNIPMMR susține majorarea cu 40% a pensiilor mici

Reprezentanţii CNIPMMR propun o creştere de 40% a pensiilor cuprinse între 500 şi 800 de lei, ceea ce reprezintă un efort bugetar de 1,3 miliarde de euro anual, care poate fi susţinut, având în vedere creşterea economică anuală, în timp ce pensiile în cuantum de peste 5.000 lei pot fi îngheţate, a declarat luni, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), informează Agerpres.
Economica.net - lun, 02 mart. 2020, 14:53
Organizația patronală CNIPMMR susține majorarea cu 40% a pensiilor mici

„Noi am făcut o analiză asupra pensiilor şi am ajuns la următoarele concluzii. Există 1,8 milioane de pensionari cu o pensie între 500 şi 800 lei, din totalul de 3 milioane şi ceva de pensionari. Un efort de 40% pentru această categorie, în medie 300 de lei net ca şi creştere, ar însemna un efort bugetar de 1,3 miliarde de euro anual, care nu este un efort bugetar nesustenabil, dacă ne uităm la creşterea economică anuală. Totuşi, trebuie să avem o discuţie serioasă cu privire la acest subiect al creşterii pensiilor pentru că nu ştiu câţi oameni pot să trăiască cu o pensie între 500 şi 800 de lei. Deci trebuie să ne uităm la această categorie care reprezintă 50% dintre pensionarii din România. Sigur, creşterea ar trebui să fie diminuată pe măsură ce cuantumul pensiilor creşte. Noi am făcut şi o propunere de creştere cu 200 de lei net pentru pensiile cuprinse între 800 şi 1.500 lei (1,9 milioane de pensionari), reprezentând un efort bugetar de aproximativ 965 milioane euro pe an”, a menţionat Florin Jianu.

Totodată, reprezentanţii CNIPMMR propun îngheţarea pensiilor peste 5.000 lei, efortul financiar fiind cel mai mare pentru această categorie care reprezintă în jur de 10.000 pensionari.

„Ce pensii ne dorim să mărim? Mărim aşa de-a valma toate pensiile? Mărim pensii care sunt peste 5.000 de lei, adică aproape duble faţă de salariul mediu pe economie sau ne uităm la oamenii care au într-adevăr nevoie? Obiectivul nostru este de a aduce cât mai multe pensii în zona 2.000-2.500 lei”, a mai spus preşedintele CNIPMMR.

Florin Jianu a subliniat că această analiză trebuie făcută şi de autorităţile statului. „Noi am făcut această analiză, dar ea trebuie făcută de Guvern, Parlament, preşedintele României, aşa încât să se găsească soluţii sustenabile. Aceste lucruri se regăsesc şi în Raportul de ţară şi reprezintă cel mai mare pericol asupra stabilităţii economiei româneşti în perioada următoare, dacă nu abordăm lucrurile în mod serios şi profesionist”, a mai spus preşedintele CNIPMMR.

În ceea ce priveşte domeniul social, Florin Jianu a subliniat necesitatea adoptării de măsuri pentru rezolvarea ratei ridicate a tinerilor care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare.

Te-ar mai putea interesa și
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
Administraţia Trump a extins cu aproape o lună termenul limită pentru ca firmele din energie să încheie acorduri pentru achiziţionarea activelor internaţionale ale Lukoil, al doilea mare......
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Românii au posibilitatea să investească nu doar în titlurile listate la Bursa de Valori București (BVB) ori în marile ...
Nicușor Dan: Drona prăbuşită la Galaţi este rusească, „concluzie fără dubiu a raportului tehnic” – FOTO
Nicușor Dan: Drona prăbuşită la Galaţi este rusească, „concluzie fără dubiu a raportului tehnic” – FOTO
Președintele Nicușor Dan a anunțat concluziile raportului tehnic: drona prăbușită pe un bloc din Galați este de tip ...
Autostrada Sibiu – Pitești: Au început lucrările pentru un nou tunel rutier
Autostrada Sibiu – Pitești: Au început lucrările pentru un nou tunel rutier
Pe șantierul Secțiunii 2: Boița - Cornetu a autostrăzii A1 Sibiu - Pitești au fost demarate lucrările pentru un nou ...