Villa Vinea, afaceri de 3 milioane de lei în 2019. Rolul turismul viticol în cifra de afaceri, tot mai important

Crama Villa Vinèa, fondată în 2004 pe Valea Târnavelor, de Heiner Obberauch, proprietarul Salewa Group, care cultivă o suprafață de 70 de hectare și produce în prezent 20 de vinuri, a încheiat anul trecut cu afaceri de trei milioane de lei și o producție de 250.000 de litri de vin. Afacerile companiei s-au majorat cu 23% față de 2018.
Economica.net - vin, 06 mart. 2020, 07:45
Villa Vinea, afaceri de 3 milioane de lei în 2019. Rolul turismul viticol în cifra de afaceri, tot mai important

Rezultatele financiare se datorează dezvoltării relației cu distribuitorii și clienții locali, care au generat un plus de 34% față de 2018, iar zonele care conduc în termen de vânzări sunt Mureș și București, unde, de altfel, crama este bine reprezentată de câțiva ani.

O creștere relevantă, de 44%, a fost înregistrată de gama de top, Selection, sub umbrela căreia stau cele mai căutate vinuri Villa Vinèa – Diamant, cupaj de Fetească Albă și Fetească Regală, spumantul Cuvée Celest, realizat după metoda tradițională, și Rubin, cupaj din Merlot, Zweigelt şi Fetească Neagră.

Un procent de 50 din vânzările de vin îmbuteliat, aferente anului 2019 a fost reprezentat de segmentul HoReCa, aproximativ 25% de segmentul de retail modern și 20% de magazinele proprii. Cea mai spectaculoasă creștere procentuală, însă, a fost a turismului oenologic, unde încasările au fost cu 75% mai mari, iar numărul vizitatorilor s-a triplat față de 2018, ajungând la aproximativ 1.500.

„2019 a fost bun, din punct de vedere financiar, pentru noi, întrucât s-au simțit roadele muncii celor mai recenți ani. Villa Vinèa este o afacere locală, aflată în faza de dezvoltare, așa că o mare parte din veniturile noastre sunt direcționate spre investiții în tehnologie și echipamente, susținerea dezvoltării resurselor umane și comunicarea brandului. Prioritatea noastră pentru 2020 este să creștem eficiența cramei și calitatea vinurilor, menținând producția la cote similare. Bineînțeles, rămânem fideli angajamentului nostru de a deveni liderul categoriei de vinuri albe, aromatice, din România”, declară Mircea Matei, director general Villa Vinèa.

Pentru anul 2020, producătorul se va concentra pe piața locală, unde își propune consolidarea zonelor de distribuție, a canalelor HoReCa și a prezenței în magazinele specializate, precum și extinderea în județe noi, ca Iași, Suceava, Vâlcea, Dolj.

„Un obiectiv important pentru acest an va fi să dezvoltăm gama Selection, extrem de apreciată de către consumatorii noștri, crescându-i și mai mult nivelul de calitate, precum și spumantul Cuvée Celest, care dorim să devină lider incontestabil pe categoria sa. De aceea, investim atât în tehnologia agricolă, menită să ne ajute în activitățile viei, cât și în cea de vinificație”, spune Dénes Mihály, oenologul local și directorul de producție al Villa Vinèa.

În ceea ce privește turismul viticol, reprezentanții cramei vizează o creștere de 40% a pachetelor de degustare vândute.

„Fie că sunt români sau străini, turiștii sunt extrem de importanți pentru noi, deoarece joacă un rol relevant în dezvoltarea notorietății cramei și a atașamentului față de brand – metrice extrem de valoroase, în această fază a afacerii”, declară Mircea Matei.

Până la sfârșitul anului, Villa Vinèa preconizează o creștere de aproximativ 20%-25% a cifrei de afaceri, care să o aducă mai aproape de pragul de  un milion de euro, pe care compania își propune să îl atingă în 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Novarion și Hubix împrumută 9,5 milioane euro de la UniCredit pentru o nouă etapă a proiectului The Lake Home din Sibiu
Novarion și Hubix împrumută 9,5 milioane euro de la UniCredit pentru o nouă etapă a proiectului The Lake Home din Sibiu
Novarion Hubix EF TLH, societatea de proiect constituită pentru dezvoltarea etapelor E și F ale ansamblului The Lake Home din Sibiu, anunță că a obținut o finanțare de 9,5 milioane euro din......
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni ...
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul determină din nou creșterea prețurilor la petrol și combustibili la nivel mondial ...
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Circulaţia feroviară în zona staţiei Constanţa a fost afectată temporar marţi după-amiaza, după ce mecanicul unui ...