Guvernul grec a anunțat că vor fi închise începând de vineri toate obiectivele turistice

Grecia, renumită pentru muzeele şi siturile arheologice, a anunţat vineri închiderea acestora în toată ţara din cauza riscului de contaminare cu coronavirus, informează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 13 mart. 2020, 14:46
Guvernul grec a anunțat că vor fi închise începând de vineri toate obiectivele turistice

„Din cauza condiţiilor speciale şi a lipsei de paznici, ministrul culturii, Lina Mendoni, de comun acord cu confederaţia angajaţilor ministerului, a decis pentru siguranţa angajaţilor, precum şi a siturilor şi a muzeelor”, să închidă toate obiectivele turistice din ţară până pe 30 martie, anunţă un comunicat al ministerului.

Printre acestea se numără şi celebrele Acropole din Atena, Olympia Antică şi Teatrul Epidaur din peninsula Peloponez, cele mai vizitate în 2019, potrivit agenţiei naţionale de statistică (ELSTAT).

Din cauza coronavirusului, care a contaminat 117 persoane în Grecia, autorităţile au închis, marţi, toate şcolile, creşele şi universităţile din ţară şi au decis joi închiderea cinematografelor, teatrelor, tribunalelor şi discotecilor.

Grecia a anunţat joi primul deces din cauza noului coronavirus, un bărbat grec în vârstă de 60 de ani, care a călătorit în Israel la sfârşitul lunii februarie. Acest bărbat a călătorit împreună cu un grup de pelerini în Egipt şi Israel, dintre care cel puţin 20 de persoane au fost contaminate.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...