Loteria Română anunţă închiderea agenţiilor loto începând de miercuri

Loteria Română informează că, începând de miercuri, 18 martie, este suspendată temporar activitatea de comercializare a produselor loteristice, loz, loto, videoloterie şi pariuri mutuale, până la o dată ce va fi comunicată ulterior, potrivit unui comunicat remis miercuri Agerpres.
Economica.net - mie, 18 mart. 2020, 12:24
Loteria Română anunţă închiderea agenţiilor loto începând de miercuri
„Pentru cei care au jucat deja pentru tragerile loto de joi, 19 martie, facem precizarea că aceste trageri vor avea loc în conformitate cu regulamentul de joc. Plata câştigurilor se va face exclusiv la agenţiile proprii casierie reşedinţă de judeţ, lista acestora fiind disponibilă pe site-ul companiei www.loto.ro.”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii Loteriei Române precizează că, la nivelul aparatului central, se vor efectua plăţi de luni până joi în intervalul 8:30-14:00 şi vineri în intervalul 8:30-13:00, în conformitate cu plafoanele stabilite şi comunicate pe site-ul www.loto.ro, la rubrica Info Loto – Plata Câştigurilor.

Te-ar mai putea interesa și
Acord UE-Ucraina pentru producţia de drone
Acord UE-Ucraina pentru producţia de drone
Uniunea Europeană şi Ucraina au parafat un ''acord privind dronele'', care va combina expertiza Kievului cu capacitatea industrială a Europei de a realiza proiecte comune şi de a spori......
eMAG și ING lansează plățile prin RoPay. La ora actuală, 6,77 milioane de clienți pot utiliza RoPay în comerț electronic, iar 8,5 mil clienți sunt înrolați în transferuri pe baza numărului de telefon
eMAG și ING lansează plățile prin RoPay. La ora actuală, 6,77 milioane de clienți pot utiliza RoPay în comerț electronic, ...
eMAG și ING Bank România lansează plata comenzilor online prin intermediul RoPay. Soluția RoPay este complet digitală ...
Lovitură primită de gigantul HP în România. E bun de plată
Lovitură primită de gigantul HP în România. E bun de plată
SC Hewlett – Packard (HP) România, actuala Enterprise Services Romania, a abuzat de poziția sa dominantă pe piața imprimantelor ...
DIICOT, ironie la adresa ministrului Pîslaru, pe Facebook: „Azi suntem şi la Casa de Pensii; Scuze că nu am anunţat înainte” ( percheziţii la Casa de pensii Bucureşti)
DIICOT, ironie la adresa ministrului Pîslaru, pe Facebook: „Azi suntem şi la Casa de Pensii; Scuze că nu am anunţat ...
DIICOT a postat miercuri un mesaj pe Facebook în care îl ironizează pe ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, ...