Iohannis, către românii din diaspora: Nu veniţi în acest an acasă de sărbători. Veţi intra automat în carantină sau izolare

Preşedintele Klaus Iohannis le-a solicitat, joi, prefecţilor şi şefilor instituţiilor publice deconcentrate să le transmită românilor din afara graniţelor să nu vină în acest an acasă de sărbători, deoarece, în contextul normelor stabilite de experţi, când se întorc în ţară trebuie să intre în carantină sau izolare.
Economica.net - J, 19 mart. 2020, 11:50
Iohannis, către românii din diaspora: Nu veniţi în acest an acasă de sărbători. Veţi intra automat în carantină sau izolare

„Un cuvânt doresc să spun şi despre românii din afara graniţelor, despre românii din diaspora. Se apropie sărbătorile pascale. Trebuie să le spunem cu tristeţe, dar şi cu sinceritate să nu vină în acest an acasă de sărbători. În Europa, practic, nu se mai poate circula. Este foarte, foarte complicat. Iar atunci când totuşi vin în ţară, conform normelor în vigoare stabilite de experţi, ei trebuie să intre direct în izolare sau în carantină, de la caz la caz. Şi atunci, ce rost ar avea să vină, ca să ajungă în carantină sau în izolare pentru cel puţin două săptămâni? Aşadar, transmiteţi pe toate canalele: românii din afara graniţelor ne sunt dragi, ne dorim să-i vedem, ne-am dori să fim împreună, dar, în acest an, de aceste sărbători nu se poate. Este trist, dar trebuie să fim sinceri pentru a nu crea aşteptări care pe urmă nu se împlinesc”, a spus Iohannis, la videoconferinţa cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, prefecţii şi şefii instituţiilor publice deconcentrate pe tema gestionării epidemiei COVID-19.

El le-a solicitat prefecţilor şi şefilor instituţiilor publice deconcentrate să le transmită românilor ce trebuie şi ce nu trebuie să facă în contextul epidemiei de coronavirus.

„Trebuie să explicăm oamenilor de ce nu trebuie să facă deplasări inutile, nu trebuie sau chiar trebuie să evite, aproape cu orice preţ, contactul direct, contactul fizic cu alte persoane. Spuneţi oamenilor, când se întâlnesc, să nu mai dea mâna, să nu se îmbrăţişeze. Cel mai bine, să nu se întâlnească decât acolo unde este absolut necesar. Ştiu că este greu. Suntem un popor cu oameni calzi, oameni apropiaţi. Dorim să fim împreună. Dar această situaţie specială cere, şi ne-o spun toţi experţii, şi cei din ţară, şi cei din străinătate, că dacă vrem să încetinim răspândirea bolii trebuie să evităm contactul direct. Este important să mergem la serviciu, acolo unde munca nu se poate face de la domiciliu şi acolo unde este obligatoriu să mergem trebuie să avem grijă, nu dăm mâna, nu ne îmbrăţişăm, stăm la o distanţă rezonabilă, un metru, doi metri unii de alţii, atunci când vorbim sau când muncim împreună. Aceste lucruri trebuie mereu şi mereu repetate. Trebuie evitate deplasările care pot fi amânate. Trebuie să mergem la serviciu, trebuie să mergem să cumpăram bunuri de strictă necesitate, trebuie să cumpăram alimente, dar nu trebuie să facem întâlniri care pot fi evitate. Nu trebuie să mergem în locuri care pot fi evitate”, a subliniat şeful statului.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto germane care se confruntă cu dificultăţi, dar a avertizat că aceasta nu......
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară de destinație a vânzărilor
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară ...
Exporturile de armament autorizate de Guvernul german au crescut puternic în prima jumătate a anului în comparaţie cu ...