Humio, un startup IT din Marea Britanie, primeşte finanţare de 20 milioane dolari. Un român se află pe lista investitorilor

Humio, un start-up din Marea Britanie, a obţinut în această săptămână o finanţare de serie B în valoare de 20 de milioane de dolari, condusă de Dell Technologies Capital, cu participarea fondului de investiții Accel, care a mai investit în Humio. În total, startup-ul britanic ajunge astfel la investiții de 32 de milioane de dolari, în patru ani de existenţă.
Lidia Neagu - D, 05 apr. 2020, 18:25
Humio, un startup IT din Marea Britanie, primeşte finanţare de 20 milioane dolari. Un român se află pe lista investitorilor

Această finanțare va fi folosită pentru a crește capacitățile astfel încât să ţină pasul cu cererea pe piețele globale și pentru a extinde dezvoltarea produselor.

Din partea fondului Accel, s-a implicat românul Andrei Brașoveanu, care este partener în cadrul acestui fond de venture capital şi absolvent de Princeton.

„Humio regândește complet modul în care funcţionează autentificarea modernă pentru a satisface mediile actuale de lucru ale clienţilor, în prem sau în cloud, iar utilizatorii au fost câștigați rapid de modul încântător în care se foloseşte soluția. Adoptarea imediată de către comunitatea DevOps arată modul în care Humio este unic poziționat pentru a răspunde nevoilor crescânde ale dezvoltatorilor de astăzi, oferind o soluție de valoare extrem de eficientă și mai bună. Suntem entuziasmați să ne întărim parteneriatul cu Humio”, a declarat Andrei Braşoveanu.

Co-fondatorul și CEO-ul Humio, Geeta Schmidt, spune că startup-ul dorea să construiască o soluție care să permită companiilor să înregistreze totul, reducând în același timp costul general asociat cu acest lucru, o reală provocare din cauza volumului de resurse și date implicate. Compania se adresează clienților care procesează mai mulţi terabyte de date pe zi.

„Am vrut cu adevărat să construim o infrastructură în care este ușor să înregistrăm totul și să răspundem la orice în timp real. Așadar, am creat o soluție de logare fără indici care vă permite să puneți […] întrebări ad-hoc pe volume mari de date”, a declarat Schmidt pentru TechCrunch.

Printre clienții Humio se numără Netlify, Bloomberg, HP Aruba și Michigan State University.

Compania de investiții americană Accel Partners este cunoscută pentru că a acordat finanțări timpurii unor startup-uri care au devenit mai apoi giganţi tech, precum Facebook, Dropbox, Flipkart, Slack. De asemenea, Accel a fost printre primii investitori în compania româno-americană UiPath.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturi de porumb către Turcia de 167.000 de tone. România rămâne al treilea cel mai mare furnizor, dar cantitățile sunt de peste două ori mai mici
Exporturi de porumb către Turcia de 167.000 de tone. România rămâne al treilea cel mai mare furnizor, dar cantitățile ...
România continuă să rămână al treilea cel mai mare furnizor de porumb pentru Turcia, după Ucraina și Rusia, însă cantitățile s-au redus semnificativ anul acesta comercial față de anul......
Competiția pentru mărfurile din Asia se mută în Europa. Unde se poziționează România
Competiția pentru mărfurile din Asia se mută în Europa. Unde se poziționează România
Companiile europene și asiatice mută tot mai multe capacități de producție și depozitare în Europa Centrală și de ...
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să ...
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...