OTP a majorat comisioanele pe plăți online exact în debutul epidemiei din România. Banca spune că decizia a fost luată încă din 2019

OTP Bank, una dintre cele mai mari zece instituții de credit din România, a luat decizia de își recalibra politica de comisionare a tranzacțiilor online, exact în debutul crizei Coronavirus în România, când autoritățile, comercianții și chiar băncile au început să sfătuiască populația să folosescă cât mai des posibil metodele de plată electronice. Banca a luat această măsură începând cu 6 martie.
Şerban Buşcu - mie, 01 apr. 2020, 09:32
OTP a majorat comisioanele pe plăți online exact în debutul epidemiei din România. Banca spune că decizia a fost luată încă din 2019

Precizare: În forma inițială a textului, am arătat că modificările au fost făcute fără notificarea prealabilă a clienților. Banca a venit cu precizări și a susținut că a notificat clienții. Restul informațiilor nu au fost contrazise de bancă.

 

Și o altă bancă mare din România, ING, anunțase că majorează unul dintre comisioane (cel aplicat comercianților pentru plăți la POS) la începutul epidemiei, însă a revenit asupra deciziei în urma reacțiilor negative din mediul public.

În cazul OTP Bank este vorba, însă, despre modificări cu impact direct asupra persoanelor fizice. Banca a modificat schema de comisioanare, scăzând unele costuri, dar crescându-le chiar pe cele cu impact semnificativ asupra majorității clienților persoane fizice.

Clienții nu au fost anunțați în grup atunci când a fost luată decizia, iar banca oferă explicații doar la solicitarea celor care realizează că le-au fost modicate comisioanele, după cum au arătat, pentru ECONOMICA.NET, mai mulți clienți și angajați ai băncii.

Concret, în informarea trimisă clienților care au solicitat lămuriri, OTP anunță că a scăzut comisioanele pentru plățile interbancare prin intermediul serviciului OTP Direkt, de la 75% din nivelul standard la 40% din nivelul standard și că a eliminat complet comisioanele pentru plăți intrabancare (între clienți OTP) prin același serviciu. De asemenea, banca își informează clienții că a eliminat comisionul ReGis/ Sent, care era suportat de client.

Veștile proaste vin, însă, în ultima parte a informării și fără a fi evidențiate de bancă, cu excepția faptului că se dublează comisionul de retragere de numerar de la ghișeu, o operațiune mai puțin folosită și în general, dar mai ales în situația particulară creată de epidemia de Coronavirus.

Practic, crește cu 66% comisionul pe majoritatea tranzacțiilor online efectuate de clienții persoane fizice. Acest lucru nu este precizat expres de bancă însă se vede din comparația între tabelul privind comisioanele folosit după 6 martie și cel anterior.

În prezent, comisionul pentru plăți interbancare în lei sau euro, în țară sau în orice alt stat din Spațiul Economic European este de 5 lei pentru sume de sub 50.000 de lei și de 12 lei pentru sume de peste 50.000 de lei. Este vorba despre plăți prin Internet Banking, Smart Banking și Contact Center.

Anterior, comisionul pentru plăți în lei er diferențiat și ajunge la 3 lei pentru plăți până în 1000 de lei și 4 lei pentru plăți între 1000 și 10.000 de lei. În general, la nivelul sistemului bancar, peste jumătate din plățile făcute de persoanele fizice sunt sub 1.000 de lei și peste 90% sub 10.000 de lei. Aceasta înseamnă că, pentru majoritatea clienților comisionul a crescut de la 3 lei la 5 lei. Este adevărat că pentru plățile peste 10.000 de lei el rămâne constant.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...