În Portugalia au fost suspendate achitarea chiriilor de familiile sărace și de firmele care au probleme de lichidități

Parlamentul Portugaliei a aprobat joi suspendarea plăţii chiriilor pentru gospodăriile vulnerabile şi firmele care au probleme cu lichidităţile pe perioada pandemiei de coronavirus, însă unele ONG-uri au avertizat că măsura nu face decât să amâne o criză a spaţiilor de locuit care se prefigurează, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - J, 02 apr. 2020, 17:04
În Portugalia au fost suspendate achitarea chiriilor de familiile sărace și de firmele care au probleme de lichidități

Măsura adoptată de legislativul de la Lisabona suspendă plata chiriilor până în luna de după expirarea stării de urgenţă. După acea, chiriaşii ar urma să fie ramburseze ceea ce datorează în tranşe lunare timp de până la un an.

Printre cei care sunt eligibili se numără persoanele ale căror venituri au scăzut cu cel puţin 20% faţă de luna precedentă sau aceiaşi perioadă a anului trecut sau cei care alocă cel puţin 35% din veniturile lor pentru plata chiriei.

În Portugalia, starea de urgenţă a fost decretată în data de 18 martie şi extinsă joi pentru încă 15 zile. Deocamdată nu este clar cât de mult va mai fi prelungită însă, miercuri, premierul Antonio Costa (foto) a spus că măsurile restrictive ar putea rămâne în vigoare timp de mai multe luni în condiţiile în care vârful cazurilor de coronavirus este aşteptat să fie înregistrat la finele lunii mai.

ONG-urile susţin că măsura de suspendare ese insuficientă. Chiar dacă chiriile ar putea să scadă, deoarece pandemia de coronavirus va duce la diminuarea cererii pentru vacanţe, organizaţiile care îi reprezintă pe chiriaşi susţin că este puţin probabil ca veniturile să îşi revină suficient de rapid pentru ca persoanele să îşi poată rambursa datoriile.

În ultimii ani chiriile în Portugalia au înregistrat o creştere explozivă ca urmare a înmulţirii apartamentelor utilizate drept spaţii de cazare pentru turişti şi a unor programe controversate de tip „golden visa”, care acordă dreptul de rezidenţă persoanelor din afara UE care cumpără o proprietate imobiliară, în timp ce salariile au rămas neschimbate.

Un sfert din populaţia Portugaliei trăieşte cu cel mai mic salariu minim pe economie din Europa Occidentală, doar 635 de euro pe lună, iar rata de economisire a gospodăriilor din Portugalia este de aproximativ 4,9% potrivit Eurostat, una din cele mai mici din Europa.

Te-ar mai putea interesa și
ANAR anunță că realimentarea cu apă a localității Vălenii de Munte a fost reluată astăzi după-amiază
ANAR anunță că realimentarea cu apă a localității Vălenii de Munte a fost reluată astăzi după-amiază
Alimentarea cu apă la Vălenii de Munte a fost reluată vineri, în jurul orei 15:00, după întreruperea temporară cauzată de creşterea turbidităţii apei pe fondul precipitaţiilor abundente,......
Un fost șef de la Transelectrica din Cluj, nume cunoscut în piața de energie, se face furnizor de gaze. A primit licență
Un fost șef de la Transelectrica din Cluj, nume cunoscut în piața de energie, se face furnizor de gaze. A primit licență
O firmă controlată de Ioan Mircea Bica, om cu experiență vastă în sectorul energetic și apropiat de și mai cunoscutul ...
Inflația în Turcia a crescut în mai, pentru a doua lună consecutiv
Inflația în Turcia a crescut în mai, pentru a doua lună consecutiv
Rata anuală a inflaţiei în Turcia crescut uşor în luna mai, tensiunile din Orientul Mijlociu provocând creşterea preţurilor ...
Firmele de asigurări din România au plătit anul trecut 21 de dosare de daune în fiecare zi ca urmare a furtunilor și inundațiilor
Firmele de asigurări din România au plătit anul trecut 21 de dosare de daune în fiecare zi ca urmare a furtunilor și ...
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) anunță că, potrivit datelor colectate ...