Moscova a anunțat că este gata să colaboreze cu Statele Unite și Arabia Saudită pentru scăderea producției de petrol

Rusia este gata să coopereze cu Statele Unite şi cu Arabia Saudită în privinţa scăderii producţiei de petrol, a anunţat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, care are în vedere o reducere de zece milioane de barili pe zi, transmite AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - S, 04 apr. 2020, 06:17
Moscova a anunțat că este gata să colaboreze cu Statele Unite și Arabia Saudită pentru scăderea producției de petrol

„Suntem pregătiţi pentru un acord cu partenerii noştri în cadrul mecanismului OPEC şi suntem pregătiţi să cooperăm cu SUA pe acest subiect”, a afirmat Vladimir Putin, conform transcriptului videoconferinţei cu ministrul Energiei, publicat pe site-ul Kremlinului.

„Conform estimărilor preliminare, cred că este posibil să existe o scădere (a producţiei de petrol) de aproximativ zece milioane de barili pe zi. Poate un pic mai puţin, poate un pic mai mult”, a precizat preşedintele rus.

„Cred că este necesară unirea eforturilor pentru echilibrarea pieţei şi reducerea producţiei” de petrol, a adăugat Vladimir Putin, adăugând că Rusia menţine o strânsă legătură cu partenerii saudiţii.

OPEC a confirmat vineri organizarea unei reuniuni extraordinare a membrilor şi aliaţilor săi luni, după ce, cu o zi înainte, preşedintelui american Donald Trump scrisese pe Twitter despre posibile reduceri ale producţiei saudite şi ruseşti, de ordinul a zece milioane de barili pe zi. Tweet-urile preşedintelui SUA au avut drept consecinţă creşterea preţului ţiţeiului.

Piaţa aurului negru este încă sub presiunea unei cereri scăzute din cauza restricţiilor asupra transportului de persoane şi de mărfuri impuse în întreaga lume pentru a combate răspândirea pandemiei COVID-19.

În acelaşi timp, oferta de petrol rămâne supra-abundentă pe fondul războiului preţurilor dintre Riad şi Moscova.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...