Fermierii români vând cele mai ieftine ouă din Uniunea Europeană. De Paște, prețul va fi același ca anul trecut

Vânzările de ouă în perioada Sărbătorilor Pascale vor fi mai mici în acest an cu circa 30% faţă de 2019, din cauza restricţiilor impuse de criza generată de noul coronavirus, iar preţurile vor fi similare cu cele de anul trecut, deşi costurile de producţie s-au majorat în 2020, susţine preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van.
Economica.net - D, 12 apr. 2020, 13:43
Fermierii români vând cele mai ieftine ouă din Uniunea Europeană. De Paște, prețul va fi același ca anul trecut

„Vânzările în perioada Sărbătorilor Pascale în anul 2020 vor fi mai mici decât în anul 2019 din cauza restricţiilor privind criza COVID-19. Reţele importante pentru distribuţia ouălor cum sunt HORECA sau catering sunt închise, iar cererea generală în această perioadă este mai mică decât în anul 2019. Estimăm o scădere de circa 30%. Conform Observatorului Preţurilor la nivelul UE, preţul la poarta fermei în România este cel mai mic din UE, pentru ouăle obţinute de la găini crescute la cuşti, categoria L+M, ambalate la cofrag de 30 de ouă. Comparativ cu anul 2019, preţul la poarta fermei este acelaşi, adică între 0,28 – 0,30 lei/ou, deşi costul de producţie în anul 2020 este mult mai mare”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele UCPR.

În anii trecuţi, industria avicolă miza pe vânzări între 170 şi 180 de milioane de ouă în perioada Sărbătorilor Pascale, cu 50% mai mult decât într-o lună obişnuită.

Şeful UCPR susţine că preferinţa consumatorilor este în momentul de faţă pentru ouă produse în fermele din România, pentru că sunt foarte proaspete şi au cea mai bună trasabilitate dintre toate produsele agroalimentare.

„Ouăle de consum au cea mai bună trasabilitate dintre toate produsele agroalimentare prin marcarea pe coaja oului a codului alfa numeric care identifică ţara unde se produce, judeţul, codul fermierului, dar şi sistemul de creştere (cuşti, adăpost, adăpost + aer liber, ecologic). De exemplu: 3RO GR 00X reprezintă ouă obţinute de la găini crescute la cuşti (cifra 3) în România (RO), judeţul Giurgiu (GR) cu codul fermierului (00X). De asemenea, pe coaja oului se marchează şi data până la care trebuie consumat oul respectiv (ddm 25.04.2020). Cu toate acestea sunt consumatori care încă nu citesc aceste informaţii, cumpărând ouă venite din alte state membre, dar care în mod cert nu sunt la fel de proaspete ca şi cele din fermele noastre”, menţionează preşedintele UCPR.

În opinia sa, producţia de ouă din fermele profesionale, dar şi cea din gospodăriile individuale, asigură un grad de autosuficienţă de circa 105%, realizându-se şi un mic export de ouă de circa 150 – 200 milioane de bucăţi pe an.

În primul trimestru al acestui an, producţia de ouă realizată în fermele comerciale a fost de aproximativ 530 – 550 milioane, la nivelul producţiei realizate în 2019.

Reprezentantului Uniunii Crescătorilor de Păsări susţine că şi cererea de carne de pasăre s-a redus semnificativ în ultimele două-trei săptămâni din cauza măsurilor de restricţie care au închis o mare parte din reţelele de distribuţie, HORECA, catering, iar exportul a scăzut mult din aceleaşi motive. Producţia de carne din fermele comerciale este la acelaşi nivel cu cea realizată în anul 2019 pe trimestrul I, adică 115.000 – 120.000 tone.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Noutăţi fiscale de la 1 iulie: salariul minim creşte la 4.325 lei brut. Scade suma netaxată din salariu. Valoarea punctului-amendă se majorează. Asigurarea opţională la sănătate rămâne la 2.430 lei
Noutăţi fiscale de la 1 iulie: salariul minim creşte la 4.325 lei brut. Scade suma netaxată din salariu. Valoarea punctului-amendă ...
Salariul minim pe economie va ajunge la 4.325 de lei brut începând cu 1 iulie 2026 pentru normă întreagă, potrivit HG 146 din 2026. Economica.net vă arată cele mai importante consecinţe ale......
Top constructori autostrăzi: Precon, Erbașu și Ozaltin au avut cele mai mai progrese în aprilie
Top constructori autostrăzi: Precon, Erbașu și Ozaltin au avut cele mai mai progrese în aprilie
Cele mai mari progrese de pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în luna aprilie pe Autostrada A3 Transilvania, ...
UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația și Slovenia
UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația ...
Statele membre UE au aprobat luni propunerea Comisiei Europene de a mobiliza peste 56 de milioane euro din rezerva pentru ...
Parlamentul a început ședința comună pentru învestirea Guvernului Veștea
Parlamentul a început ședința comună pentru învestirea Guvernului Veștea
Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, luni, în şedinţă comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul ...