Guvernul ar putea suporta parţial salariul persoanelor care au fost în şomaj tehnic şi sunt reangajate

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat marţi că statul intenţionează să suporte parţial, din bugetul fondului de şomaj, salariul persoanelor care au fost în şomaj tehnic şi vor fi reangajate în momentul în care vârful pandemiei va trece şi activităţile economice vor fi repornite, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 15 apr. 2020, 02:05
Guvernul ar putea suporta parţial salariul persoanelor care au fost în şomaj tehnic şi sunt reangajate

„În ceea ce priveşte şomajul tehnic, trebuie să vă spun încă o dată că am ales această variantă de a plăti şomaj tehnic şi din considerente epidemiologice. (…) Această măsură de sprijin, în schimb, va avea o durată limitată, să spun două luni, după care, pe măsură ce vom depăşi vârful epidemiei şi încep să repornească activităţile economice, intenţia noastră este de înlocui această formă de sprijin cu o măsură activă, în care să suportăm parţial din bugetul fondului de şomaj salariul persoanelor care au fost în şomaj tehnic şi care sunt sunt reangajate de companiile în care şi-au desfăşurat activitate, pentru că interesul nostru este să repornim cât mai multe companii, interesul nostru este ca un număr cât mai mare dintre angajaţi să îşi menţină locurile de muncă şi, de asemenea, vom gândi un instrument şi pentru absorbţia forţei de muncă suplimentare, care va fi în căutarea unui loc de muncă şi în acest sens vom trece, după ce revenim la normalitate, la măsuri active de susţinere a angajării”, a precizat Ludovic Orban la Realitatea Plus.

Acesta a subliniat că Guvernul va asigura resursele pentru plata şomajului tehnic, inclusiv prin rectificarea bugetară ce va avea loc în această săptămână.

„Suntem pregătiţi să asigurăm plata sumelor necesare pentru şomajul tehnic al angajaţilor care din cauza întreruperii totale sau parţiale a companiilor în care lucrează au ajuns în situaţia de a beneficia de această formă de plată. Vom asigura resursele financiare. În acest sens, săptămâna aceasta vom avea pe masa Guvernului ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului, în care avem câteva obiective precise: creşterea alocărilor pentru sănătate şi de asemenea creşterea alocărilor către zona de muncă şi protecţie socială, pentru a asigura resursele financiare pentru a face toate plăţile”, a adăugat premierul.

Ludovic Orban a menţionat că la rectificarea bugetară va fi crescut şi plafonul pentru creditele garantate de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii de la cinci la 15 miliarde de lei, pentru a putea asigura capitalul de lucru sau capitalul necesar pentru investiţii pentru cât mai multe IMM-uri.

Premierul a declarat că planul de redresare a economiei prevede o creştere semnificativă a investiţiilor publice, context în care a estimat că pe piaţa construcţiilor va fi nevoie de cel puţin 200.000 de noi angajaţi. De asemenea, el a precizat că agricultura este un domeniu cu un potenţial foarte mare, pe care Guvernul îl va sprijini.

În ceea ce priveşte problemele financiare cu care s-ar putea confrunta administraţiile locale, Ludovic Orban a menţionat că Guvernul va creşte alocarea din impozitul pe venit cu 2% pentru localităţi şi cu 1% pentru judeţe, majorând totodată plafonul de creditare şi de tragere din credite pentru investiţii în cazul autorităţilor locale.

Te-ar mai putea interesa și
Antibiotice Iași a decis să mărească cu mult dividendul acordat acționarilor și să majoreze cu aproape 50 de milioane de lei un împrumut  de la UniCredit
Antibiotice Iași a decis să mărească cu mult dividendul acordat acționarilor și să majoreze cu aproape 50 de milioane ...
Compania Antibiotice S.A. Iași informează astăzi piața de capital cu privire la deciziile luate în Adunarea Generală a Acționarilor care a avut loc în data de 30 septembrie 2026....
Exim Banca Românească va contesta în instanţă decizia de sancţionare a Consiliului Concurenţei acuzate de manipularea ROBOR
Exim Banca Românească va contesta în instanţă decizia de sancţionare a Consiliului Concurenţei acuzate de manipularea ...
Exim Banca Românească va contesta în instanţă decizia de sancţionare emisă de Consiliul Concurenţei, considerând ...
STRABAG a investit 3 milioane de euro în construirea unei stații moderne de asfalt în Avrig, județul Sibiu
STRABAG a investit 3 milioane de euro în construirea unei stații moderne de asfalt în Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu, o investiție ...
UPDATED AnimaWings își cere insolvența, după ce a anulat zboruri și a renunțat la șase din cele opt aeronave. Eșec pentru patronul Christian Tour
UPDATED AnimaWings își cere insolvența, după ce a anulat zboruri și a renunțat la șase din cele opt aeronave. Eșec ...
Compania aeriană AnimaWings, deținută de frații Cristian și Marius Pandel, care dețin și operatorul turistic Christian ...