Cîţu: La această rectificare bugetară nu s-a tăiat de nicăieri

Cel mai amplu program de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii din România, IMM Invest, a demarat vineri, la ora 10:00 şi, cu acest program, se intră în etapa a doua, cea de repornire a economiei, a declarat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, citat de Agerpres.
Economica.net - vin, 17 apr. 2020, 07:30
Cîţu: La această rectificare bugetară nu s-a tăiat de nicăieri

„Nu se taie. În această rectificare bugetară nu s-a tăiat de nicăieri. Acele ministere care au considerat că pot să ajute bugetul cu economii în această perioadă au luat această decizie şi au transmis către Ministerul Finanţelor reducerea unor cheltuieli neesenţiale. Sumele sunt foarte mici, de aceea nici nu au fost incluse. Sunt câteva sute de mii de la un minister, patru milioane la Administraţia prezidenţială, de exemplu. Dar în rest sumele sunt foarte mici. Ceea ce a avut în plus această rectificare şi a fost diferit de orice altă rectificare de până acum este faptul că au fost suplimentate fondurile pentru Ministerul Transporturilor, care de cele mai multe ori în anii precedenţi erau de fiecare dată tăiate la rectificare. Şi la Ministerul Educaţiei au fost suplimentate fondurile. Deci ministere care în trecut erau la fiecare rectificare văduvite de fonduri au primit fonduri astăzi, în acest moment, pe lângă Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii”, a spus Florin Cîţu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Guvernul a adoptat miercuri ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor de stat pentru anul 2020, luând în considerare noile date economice ca urmare a crizei provocate de epidemia cu coronavirus, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Anterior, ministrul Finanţelor anunţase că Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va primi 8,1 miliarde de lei la rectificarea bugetară, iar Ministerul Sănătăţii aproximativ 3,8 miliarde de lei.

„La Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale se adaugă 8,1 miliarde lei şi la Ministerul Sănătăţii aproximativ 3,8 miliarde de lei. Sunt cele două ministere care primesc sume la această rectificare bugetară. Aici sunt cei mai mulţi bani şi, de fapt, scopul acestei rectificări bugetare este de a pune bani la aceste ministere pentru a trece peste criza de sănătate, dar în acelaşi timp de a menţine capacitatea de producţie în economie funcţională. O rectificare bugetară care vine să susţină primul pachet pe care l-a adoptat acest Guvern, de susţinere a economiei. Al doilea pachet la care lucrăm, pentru repornirea economiei, va apărea după perioada stării de urgenţă. Este un pachet semnificativ, la fel de important ca cel pe care l-am făcut şi în această perioadă. Acum vrem să vedem efectele acestor măsuri pe care le vom vedea în următoarele zile. Deja, ştiu că au început să se facă plăţi pentru şomaj tehnic”, a spus Cîţu.

Cîţu a mai spus, miercuri, că deficitul bugetului general consolidat pentru acest an urcă la 6,7% din PIB la prima rectificare bugetară din 2020, în condiţiile în care măsurile adoptate pentru stimularea economiei reprezintă 3% din PIB. Potrivit acestuia, pe cash deficitul se majorează cu 31,9 miliarde de lei.

Ministrul Finanţelor a anunţat, de asemenea, că estimările Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză indică o contracţie a economiei de 1,9% în acest an şi un PIB nominal în scădere la 1.082 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Antibiotice Iași raportează venituri în scădere în primele trei luni din an, dar anunță și că a accelerat în această perioadă  dezvoltarea internațională
Antibiotice Iași raportează venituri în scădere în primele trei luni din an, dar anunță și că a accelerat în această ...
Compania Antibiotice S.A. Iași raportează pentru primele trei luni din 2026 venituril totale realizate de 162 de milioane de lei, înregistrând o diminuare de 9,9% comparativ cu perioada similară......
Bucureștiul va avea un nou Compartiment de Primiri Urgențe pentru copii: peste 17.000 de părinți au strâns 543.500 de euro
Bucureștiul va avea un nou Compartiment de Primiri Urgențe pentru copii: peste 17.000 de părinți au strâns 543.500 de ...
Camera de gardă a spitalului Victor Gomoiu din București se va transforma în Compartiment Primiri Urgente: părinții ...
Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica: Avem pregătiți pentru investiții 1,5 miliarde de lei în bugetul pe acest an. În 2025 am avut 800 de milioane de lei
Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica: Avem pregătiți pentru investiții 1,5 miliarde de lei în bugetul pe acest an. În 2025 ...
Hidroelectrica a încheiat anul trecut cu investiţii record de aproape 800 de milioane de lei, iar în bugetul care urmează ...
Luis de Guindos, vicepreședinte BCE: Actualul şoc al aprovizionării cu energie riscă să majoreze şi mai mult inflaţia şi să reducă creşterea economic
Luis de Guindos, vicepreședinte BCE: Actualul şoc al aprovizionării cu energie riscă să majoreze şi mai mult inflaţia ...
Războiul din Iran continuă să testeze rezilienţa afacerilor şi creditorilor din UE, majorarea preţurilor energiei ducând ...