Preşedintele Cehiei doreşte ca graniţele ţării să fie închise timp de un an

Preşedintele ceh, Milos Zeman, şi-a îndemnat duminică concetăţenii să se bucure de frumuseţea propriei ţări în această vară, deoarece călătoriile în străinătate vor fi interzise timp de un an ca urmare a pandemiei COVID-19, informează luni dpa, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 20 apr. 2020, 07:57
Preşedintele Cehiei doreşte ca graniţele ţării să fie închise timp de un an

Şeful statului a declarat, într-un interviu radiofonic, că actualele restricţiile la frontieră ar trebui să dureze un an, „astfel încât niciun nou val de infectare să nu fie cauzat de călătorii care se duc în ţări unde epidemia nu s-a încheiat încă”.

La jumătatea lunii martie, autorităţile cehe au instituit măsuri ample de interzicere a intrărilor şi ieşirilor din ţară pentru a opri extinderea epidemiei.

Excepţiile permise în prezent îi vizează pe navetişti şi pe şoferii de camion, precum şi cazurile inevitabile, inclusiv tratamentele medicale.

Agenţiile de turism şi alte companii de turism au cerut anterior ca în timpul verii să fie permise cel puţin călătoriile în Slovacia şi Croaţia, care sunt destinaţii de vacanţă deosebit de populare pentru cehi şi unde infecţiile cu noul coronavirus sunt rare.

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...