Ţările UE care încalcă statul de drept în numele gestionării crizei sanitare provocate de COVID-19 vor da socoteală, spune Le Drian

Ţările membre ale Uniunii Europene care încalcă statul de drept în numele gestionării crizei provocate de COVID-19 vor trebui să răspundă în faţa Consiliului European, a avertizat luni şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, informează France Presse, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 21 apr. 2020, 05:29
Ţările UE care încalcă statul de drept în numele gestionării crizei sanitare provocate de COVID-19 vor da socoteală, spune Le Drian
„Această problemă se va pune la momentul potrivit şi îmi imaginez că ar putea fi la un viitor Consiliu European”, a declarat Jean-Yves Le Drian, întrebat de cotidianul Le Monde cu privire la posibile sancţiuni europene împotriva Ungariei şi a Poloniei din cauza bilanţului lor democratic, scrie  Agerpres.

„Dar prioritară este combaterea pandemiei”, a subliniat el.

Premierul ungar Viktor Orban şi-a arogat puteri depline în contextul combaterii epidemiei de coronavirus, suscitând critici din partea UE, aminteşte AFP.

Ungaria face deja obiectul unei proceduri în conformitate cu Articolul 7 al Tratatului UE pentru încălcarea valorilor Uniunii Europene, ceea ce în teorie poate duce la sancţiuni.

Partidul conservator naţionalist aflat la putere în Polonia, Lege şi Justiţie (PiS), are în vedere menţinerea alegerilor prezidenţiale la 10 mai, în pofida epidemiei de coronavirus, prin intermediul unui scrutin prin corespondenţă.

Opoziţia cere o amânare a alegerilor, apreciind că în situaţia actuală votul din luna mai l-ar favoriza în mod incorect pe preşedintele în exerciţiu Andrzej Duda, în faţa celorlalţi candidaţi care nu-şi pot face campanie.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat „deosebit de preocupată” în legătură cu ultimele decizii luate de Ungaria. „Vom lua măsuri dacă va fi necesar, aşa cum am făcut în trecut”, a spus ea la începutul lunii aprilie, conform AFP. 

Te-ar mai putea interesa și
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker asamblat în Turcia, la uzina de la Bursa. Conform lui Frank Marotte,......
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...