Netflix creşte mai mult ca niciodată datorită izolării la domiciliu şi îşi dublează profitul

Compania multinaţională Netflix a anunţat marţi că înregistrează cea mai mare creştere din istoria sa şi că şi-a dublat profitul comparativ cu anul anterior, datorită măsurilor de izolare la domiciliu luate în mare parte a lumii din cauza pandemiei de COVID-19, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 22 apr. 2020, 07:17
Netflix creşte mai mult ca niciodată datorită izolării la domiciliu şi îşi dublează profitul
În perioada ianuarie-martie 2020, compania cu sediul în Los Gatos (California, SUA) a avut câştiguri de 709 milioane dolari, faţă de 344 milioane dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În această perioadă, şi mai ales în martie, platforma de streaming a înregistrat 15,8 milioane de noi abonaţi.

Această cifră bate toate recordurile anterioare ale companiei, fiind cu mult peste trimestrul care a avut până acum cea mai mare creştere, respectiv 9,6 milioane noi clienţi la începutul anului trecut.

Compania are încredere că va continua să crească în următoarele luni şi estimează 7,5 milioane noi clienţi plătitori între aprilie şi iunie, dar a avertizat că este vorba, în mare parte, de o conjunctură ce va depinde de ridicarea totală sau parţială a măsurilor de izolare în fiecare ţară.

În plus, reprezentanţii Netflix au subliniat că această creştere este puternic legată de faptul că lumea petrece mult timp în casă şi, ca atare, preconizează că majorarea se va tempera în momentul în care se va reveni la normalitate.

În ceea ce priveşte încasările, compania condusă de Reed Hastings, a facturat în primul trimestru 5,767 miliarde dolari, peste cele 4,52 miliarde dolari din aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce acţionarii săi au câştigat 1,61 dolari pe titlu, faţă de 0,79 în urmă cu un an.

În afară de creşterea notabilă a numărului de abonaţi şi, prin aceasta, a încasărilor, pandemia de COVID-19 şi ordinele de izolare din mare parte a lumii au permis Netflix să-şi reducă semnificativ costurile, printre care pe cele de marketing, mai semnalează EFE.

Astfel, profitul brut al companiei a fost în primele trei luni de 958 milioane dolari, faţă de 459 milioane dolari în perioada ianuarie-martie 2019.

De asemenea, de la începutul anului, Netflix a reuşit să îşi reducă datoria pe termen lung cu circa 600 milioane dolari, aceasta ajungând la 14,17 miliarde dolari.

Pe regiuni, Netflix a câştigat abonaţi pe toate pieţele, cele mai semnificative creşterii fiind înregistrate în Asia-Pacific (plus 63%) şi America Latină (plus 25%).

În pofida avansurilor din aceste regiuni, majoritatea afacerilor Netflix continuă să se concentreze în Europa şi, în special, în SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. Banii au fost plătiţi din Fondul Sănătăţii, la care cotizează salariaţii, unii pensionari, producătorii de medicamente – document oficial
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. ...
Echipele de control ale Caselor de Asigurări de Sănătate au imputat 11,5 milioane de lei spitalelor la care au găsit neconformităţi la fişele de spitalizare de zi şi continuă verificate pe......
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, în şapte luni, efect direct al Legii 141 din 2025 – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, ...
Impactul Legii 141 din 2025 în primele şapte luni ale anului 2026: 3,2 miliarde de lei au fost viraţi de către Casele ...
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Companiile mari din retail devin mai selective în alocarea bugetelor pentru eCommerce, iar investițiile se mută de la ...
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu ...