Divergenţe profunde în interiorul UE cu privire la fondul de relansare

Există divergenţe profunde în rândul statelor membre UE cu privire la mijloacele de finanţare ale fondului de relansare a economiei blocului după pandemia de coronavirus, a declarat miercuri pentru Reuters un înalt funcţionar european, care nu se aşteaptă la un acord cu privire la acest dosar înainte de luna iunie sau iulie, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 22 apr. 2020, 10:05
Divergenţe profunde în interiorul UE cu privire la fondul de relansare

Acesta este proiectul principal care va figura pe agenda Consiliului European programat pentru joi şi la care şefii de stat şi de guvern din cele 27 de state membre UE vor discuta cum să relanseze economia după pandemia de coronavirus.

Potrivit Reuters, liderii UE ar urma să cadă de acord asupra unei variante de compromis care ar consta în utilizarea fondurilor prevăzute în următorul buget multianual (2021-2027) pentru a crea un Fond de Relansare, însă nu se va ajunge la un acord definitiv din cauza numeroaselor divergenţe care există între statele membre.

„Pentru unele state membre este mai important să aibă granturi sau subvenţii, în timp ce pentru altele nu poate fi vorba decât de împrumuturi. Există o prăpastie mare şi trebuie să ajungem la un bun echilibru”, a explicat responsabilul european care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Spre deosebire de împrumuturi, subvenţiile nu ar urma să fie rambursate de statele membre.

Responsabilul citat de Reuters mai adaugă că statele membre nu au ajuns încă la un acord cu privire la o propunere venită de la Comisia Europeană, care prevede că Executivul comunitar ar strânge datorii care să sprijine bugetul comunitar şi să finanţeze relansarea economiilor de pe continent.

„Întrebarea este ce instrumente vom utiliza pentru solidaritate: eurobonduri sau altceva”, a declarat responsabilul care este implicat în pregătirea Consiliului European de joi, adăugând că mai multe detalii, dar nu o decizie finală, ar putea apărea în lunile iunie sau iulie.

În urma crizei provocate de coronavirus, se preconizează o recesiune majoră în Europa. Fondul Monetar Internaţional a avertizat că recesiunea provocată de pandemia de coronavirus va fi mai amplă decât Marea Recesiune din 2008 şi 2009, ducând la o contracţie a economiei mondiale cu 3% în 2020. Pentru zona euro, FMI se aştepată la o contracţie a PIB de 7,5% în 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...