O echipă de medici americani recomandă să nu fie folosită combinația de hidroxiclorochină şi azitromicină în tratarea Covid-19

Un grup de experţi americani, sub egida Institutelor Naţionale de Sănătate (NIH) din Statele Unite, a transmis în mod oficial că nu recomandă medicilor să îşi trateze pacienţii cu COVID-19 prin combinaţia hidroxiclorochină şi azitromicină din cauza riscurilor pentru inimă, informează miercuri AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 22 apr. 2020, 17:16
O echipă de medici americani recomandă să nu fie folosită combinația de hidroxiclorochină şi azitromicină în tratarea Covid-19

„Cu excepţia contextului studiilor clinice, grupul (…) recomandă să nu se utilizeze următoarele medicamente pentru tratamentul COVID-19: combinaţia de hidroxiclorochină şi azitromicină, din cauza potenţialelor toxicităţi”, a avertizat grupul în directivele clinice publicate marţi, recomandând de asemenea să nu fie folosit medicamentul anti-HIV lopinavir/ritonavir.

Grupul reuneşte zeci de reprezentanţi ai NIH, organizaţiilor profesionale ale medicilor, universităţi, unităţi spitaliceşti şi agenţii federale. Acesta formulează linii directoare pentru gestionarea pacienţilor cu noul coronavirus, pe baza studiilor efectuate până în prezent.

„În prezent niciun medicament nu s-a dovedit că este sigur şi eficient în tratarea COVID-19”, a scris grupul de experţi.

În ceea ce priveşte administrarea de hidroxiclorochină fără antibioticul azitromicină, precum şi a antiviralului remdesivir, grupul a explicat că nu există deocamdată studii riguroase pentru a se putea stabili o anumită direcţie.

„Nu există suficiente date clinice pentru a recomanda sau a nu recomanda clorochinina sau hidroxiclorochina”, au scris experţii din grup.

„În cazul în care sunt utilizate clorochina sau hidroxiclorochina, clinicienii ar trebui să monitorizeze pacientul pentru apariţia de reacţii nedorite, cu precădere intervalul QTc”, au avertizat ei. Aceasta înseamnă că aceste molecule pot provoca, la unii pacienţi, probleme de ritm cardiac, un efect cunoscut deoarece medicamentul a fost utilizat vreme îndelungată contra malariei.

Hidroxiclorochina se administrează în biterapie cu antibioticul azitromicină în numeroase spitale din întreaga lume, iar cocteilul este promovat în special de medicul francez Didier Raoult. Acesta este criticat de experţi, care argumentează că este nevoie de studii clinice mai riguroase pentru a se afla dacă într-adevăr acest cocteil de molecule este cel care a ajutat mulţi dintre pacienţii săi să se vindece de COVID-19. Astfel de studii sunt în curs.

Preşedintele american Donald Trump a apreciat iniţial această biterapie drept un „cadou din cer”, însă recent, în faţa controverselor şi după ce medicii au raportat rezultate îngrijorătoare, nu a mai evocat clorochina, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
R.Moldova:Vasile Tofan, de la investiţii şi antreprenoriat la candidat pentru funcţia de prim-ministru
R.Moldova:Vasile Tofan, de la investiţii şi antreprenoriat la candidat pentru funcţia de prim-ministru
Vasile Tofan, candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, are peste 20 de ani de experienţă în investiţii, finanţe, consultanţă strategică şi antreprenoriat. În......
UE aduce un omagiu lui Lindsey Graham pentru sprijinul acordat Ucrainei
UE aduce un omagiu lui Lindsey Graham pentru sprijinul acordat Ucrainei
Senatorul american Lindsey Graham a lăsat "un mare gol" după decesul său subit, a afirmat duminică preşedinta Comisiei ...
INHGA: Cod galben de inundaţii în 10 bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea, până luni la prânz
INHGA: Cod galben de inundaţii în 10 bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea, până luni la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de inundaţii, ...
Producţia de motorină a Rusiei acoperă 65% din cerere după atacurile ucrainene (Reuters)
Producţia de motorină a Rusiei acoperă 65% din cerere după atacurile ucrainene (Reuters)
Producţia de motorină a Rusiei a scăzut la un nivel echivalent cu doar 65% din consumul mediu sezonier, după ce atacurile ...