Cum a evoluat pandemia în țările din jurul României

Numărul cazurilor confirmate de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în Ungaria a ajuns vineri la ora locală 10:00 (08:00 GMT) la 2.383, dintre care 250 de cazuri fatale, informează site-ul koronavirus.gov.hu, citat de MTI, informează Agerpres.
Economica.net - vin, 24 apr. 2020, 12:47
Cum a evoluat pandemia în țările din jurul României

Până în prezent 401 de pacienţi bolnavi de COVID-19 s-au vindecat complet în Ungaria.

În intervenţia sa săptămânală la Radio Kossuth, premierul ungar Viktor Orban a declarat că guvernul său va crea cel puţin tot atâtea locuri de muncă câte s-au pierdut din cauza noului coronavirus. În afară de ajutorul de şomaj, autorităţile de la Budapesta au elaborat un program prin care se oferă ajutor temporar persoanelor în nevoie. ”Suntem gata pentru o redresare rapidă şi dispunem de instrumentele şi cadrul financiar în acest sens”, a spus Viktor Orban.

În Bulgaria erau confirmate până joi, la 07:00 GMT, 1.171 persoane infectate cu coronavirusul, cu 90 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, a anunţat şeful Centrului operaţional de criză de la Sofia, generalul Venţislav Mutafciiski.

Până acum, un număr de 52 de pacienţi au decedat în Bulgaria din cauza COVID-19. În rândul personalului medical, 129 de persoane sunt contaminate cu SARS-CoV-2, ceea ce înseamnă 11% din toate cazurile confirmate în această ţară.

Ministrul sănătăţii din Republica Moldova, Viorica Dumbrăveanu, a anunţat vineri că dintre cele 2.472 de cazuri de infectare cu COVID-19, 478 de persoane s-au vindecat, 67 au decedat şi 212 sunt internate în secţiile de terapie intensivă, potrivit Radio Chişinău, informează Agerpres.

Dintre cele 145 de cazuri noi din ultimele 24 de ore, 76 sunt în regiunea transnistreană.

Un avion sosit joi la Chişinău a adus 80.000 de teste achiziţionate din sursele financiare ale Fondului asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, aproximativ 200 de mii de viziere de protecţie, medicamente, precum şi echipamente medicale din donaţii.

Datele publicate de site-ul covid19.rs arată că până joi, ora locală 15:00 (13:00 GMT), în Serbia erau confirmate 7.276 de cazuri de COVID-19, dintre care 139 fatale.

Laboratorul naţional al Institutului Torlak din Belgrad a testat 51.324 de persoane eligibile (situate în zona de transmitere intensă a virusului şi cu prezenţa simptomelor de infectare a aparatului respirator), dintre care 2.688 în ultimele 24 de ore.

În Serbia sunt spitalizaţi 3.477 de pacienţi cu COVID-19, iar 1.063 de persoane infectate cu noul coronavirus s-au vindecat complet.

Potrivit ukrinform.net, Centrul de sănătate publică al Ministerului Sănătăţii ucrainean a anunţat vineri dimineaţă, la ora locală 10:00 (07:00 GMT), că în Ucraina numărul cazurilor confirmate de COVID-19 a ajuns la 7.647, cu 477 noi cazuri faţă de miercuri.

Un număr de 193 de pacienţi au decedat (dintre care 85% aveau vârste peste 50 de ani), iar 601 s-au vindecat complet. De la izbucnirea epidemiei, în Ucraina au fost efectuate în total 77.752 de teste tip PCR. În total, au fost spitalizaţi 2.489 pacienţi cu COVID-19, printre care 109 copii şi 244 de medici.

Executivul ucrainean a anunţat miercuri prelungirea până la 11 mai, ora locală 24:00, a restricţiilor introduse pe 12 martie pentru a limita propagarea noului coronavirus. Autorităţile se aşteaptă la un vârf al epidemiei de COVID-19 între 3 şi 8 mai.

Te-ar mai putea interesa și
Cinci oferte au fost depuse la licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate al Drumului Expres Cluj Napoca – Dej
Cinci oferte au fost depuse la licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate al Drumului Expres Cluj Napoca – ...
Cinci oferte au fost depuse luni pentru contractul necesar elaborării studiului de fezabilitate al Drumului Expres Cluj Napoca - Dej, cu o valoare estimată de 28,34 de milioane de lei (fără TVA),......
Statele UE au convenit noi reguli mai relaxate privind datoria publică și deficitul bugetar. Limitele acestota rămân aceleași, dar va exista mai mult spațiu de negociere a traseelor de ajustare
Statele UE au convenit noi reguli mai relaxate privind datoria publică și deficitul bugetar. Limitele acestota rămân ...
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat luni, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe ...
Teilor Holding raportează o cifră de afaceri de 412,7 milioane de lei și un profit net de 22,4 milioane de lei pentru anul 2023
Teilor Holding raportează o cifră de afaceri de 412,7 milioane de lei și un profit net de 22,4 milioane de lei pentru ...
Teilor Holding S.A., grupul de companii care include lanțul de bijuterii de lux TEILOR, compania de creditare financiară ...
Lenovo lansează în premieră europeană, în România, tableta de gaming Legion Tab și noile generații de echipamente de gaming din ecosistemul Legion
Lenovo lansează în premieră europeană, în România, tableta de gaming Legion Tab și noile generații de echipamente ...
Lenovo lansează, în România, prima țară din Europa, tableta de gaming Legion Tab și noile generații de echipamente ...