Lucian Bode nu știe nimic despre vreun tren care să ducă români la muncă în Austria, deși partea austriacă susține că înțelegerea e parafată

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat vineri, la Timişoara, că până în momentul de faţă nu există înregistrată nicio solicitare din partea vreunui oficial austriac cu privire la un tren care să plece din Gara Timişoara, pe 2 mai, pentru a transporta în Austria forţă de muncă din România pentru îngrijirea vârstnicilor din această ţară, informează Agerpres.
Economica.net - vin, 24 apr. 2020, 15:23
Lucian Bode nu știe nimic despre vreun tren care să ducă români la muncă în Austria, deși partea austriacă susține că înțelegerea e parafată

Lucian Bode a subliniat că este vorba despre „declaraţia unui politician” austriac şi că dacă se va ajunge la un acord guvernamental, „nu va veni cine va dori în România cu trenul să ia pe cine va dori din România, în gară, să-i ducă unde doresc ei”.

„Eu am văzut această comunicare publică din partea unui oficial austriac. La Ministerul Transporturilor nu există nicio solicitare oficială din partea vreunui oficial austriac pentru acel tren care să pornească din Timişoara pe data de 2 mai. Noi am cerut să facă demersurile şi am transmis adrese oficiale către Ministerul Afacerilor Externe, către ambasadă, către Ministerul Afacerilor Interne, să ne spună dacă la ei a ajuns vreo astfel de solicitare. La noi nu a ajuns”, a afirmat Lucian Bode.

Ministrul Transporturilor a mai spus că este „potrivit” orice demers care respectă ordonanţele militare în vigoare în România şi a atenţionat că ţara noastră se mai află în stare de urgenţă „cel puţin până în data de 15 mai”.

„În această perioadă avem obligaţie zero de a implementa tot ceea ce s-a stabilit prin ordonanţele militare pentru a proteja populaţia, pentru a respecta măsurile sanitare şi să ne gândim în acelaşi timp cum menţinem în viaţă toate sectoarele economice. (…). Dacă vom ajunge la un acord guvernamental (cu Austria, n.r.), fiţi convinşi că nu va veni cine va dori în România cu trenul să ia pe cine va dori din România, în gară, să-i ducă unde doresc ei. Dacă se va ajunge la operaţionalizarea unui astfel de tren, această activitate se va desfăşura după regulile statului român. Deocamdată nu avem nicio solicitare oficială, ci doar o declaraţie a unui politician din Austria, pe care o tratăm ca o declaraţie. Din punctul nostru de vedere, nimic concret”, a detaliat ministrul Bode.

Declarația ministrului român vine după ce tot astăzi a apărut în presă informația că România și Austria au ajuns la o înțelegere pentru transportarea cu trenul a muncitorilor care vor să lucreze că îngrijitori pentru bătrâni și infirmi în Austria. Prima cursă ar trebui să plece în dată de 2 mai, din Gara de Nord din Timișoara, cu destinația Viena.

Această informație a fost făcută publică chiar de ministrul Afacerilor Europene, Caroline Edtstadler, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Mă bucur că, în ciuda închiderii graniţelor, am putut pune la punct un coridor comun pentru lucrătorii din România”, a declarat Caroline Edtstadler. Ea a precizat că aproximativ 33.000 de persoane din Austria depind de serviciile de îngrijire continuă.

Cursa directă cu trenul de noapte între Timişoara şi Viena va începe cu un tren pe săptămână, dar ar putea fi extinsă la trei trenuri pe săptămână, se mai arată în comunicatul Ministerul austriac al Afacerilor Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski afirmă că Ucraina va întări securitatea reţelei feroviare după o serie de atacuri din Rusia
Zelenski afirmă că Ucraina va întări securitatea reţelei feroviare după o serie de atacuri din Rusia
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis marţi întărirea securităţii reţelei feroviare a ţării, în urma unei serii de atacuri ruseşti, relatează miercuri dpa....
Transportul feroviar de marfă în UE a scăzut cu 1,8% în 2025 – Eurostat
Transportul feroviar de marfă în UE a scăzut cu 1,8% în 2025 – Eurostat
Performanţa transportului feroviar de marfă în Uniunea Europeană a scăzut cu 1,8% anul trecut, de la 375,1 miliarde ...
Renault şi Geely investesc 319 milioane de euro în Brazilia, cea mai mare piaţă din America Latină
Renault şi Geely investesc 319 milioane de euro în Brazilia, cea mai mare piaţă din America Latină
Producătorii auto Renault şi Geely au anunţat marţi că vor realiza o nouă investiţie, în valoare de 319 milioane ...
SUA vor să-şi etaleze puterea şi să facă uitat războiul din Iran, la reuniunea G20 pe energie
SUA vor să-şi etaleze puterea şi să facă uitat războiul din Iran, la reuniunea G20 pe energie
La reuniunea miniştrilor Energiei din G20, pe care o organizează la Houston (Texas), Statele Unite insistă cu mesajul ...